Gică Hagi, dat de gol! S-a aflat ce s-a întâmplat, de fapt, la Farul. Ionuţ Lupescu a spus totul despre noile schimbări de la vârful echipei campioane. Legendarul Rivaldo tocmai a preluat un pachet de acţiuni la echipă.
Colaborarea dintre Rivaldo și Gică Hagi, pentru finanțarea clubului de la malul mării, a stârnit o mulțime de reacții atât în țară, cât și în străinătate.
Gică Hagi, dat de gol!
Ionuț Lupescu a reacționat după ce Gică Hagi l-a convins pe Rivaldo să devină acționar la Farul.
„Nu știu, n-am citit. Am auzit puțin, dar nu știu mai multe. Dacă un străin a venit și are încredere în proiectul lui Hagi, înseamnă că e un pas foarte bun.
E un nume, absolut, e dovada că are încredere în ce a făcut Gică acolo. Probabil că vor veni și alții”, a spus Lupescu, la Digi Sport.
La scurt timp după anunțul oficial, presa din brazilia, OTV Foco, a lăudat mișcarea făcută de Hagi.
„Rivaldo, starul echipei din 2002, a cumpărat un club uriaș și a devenit șef în afara terenului. Pentru cei care nu își amintesc, Rivaldo a investit și la Mogi Mirim, unde a jucat alături de fiul său.
Acum are o viață liniștită în afara terenului și nu se afișează, așa cum a făcut și de-a lungul carierei. Dar nu stă degeaba. Decarul echipei din 2002 a revenit în fotbal.
Acum, își concentrează atenția asupra Europei, unde a decis să cumpere o echipă de primă divizie și să își urmărească fiul pe teren.
Campionul mondial a achiziționat 10% din Farul, unde mai este și fostul jucător Gică Hagi, acționarul principal al echipei care se bucură de succes în România”, au scris brazilienii.