Gică Hagi le-a luat-o înainte lui Gigi Becali și Dan Șucu. Pregătește transferul unui fotbalist din Superliga.
Managerul campioanei României a pus ochii pe un fotbalist care va fi liber de contract.
Gică Hagi dă lovitura decisivă
Gică Hagi se pregătește să facă primele transferuri după ce Farul Constanța a devenit campioană. Acesta a pus ochii pe Bogdan Vătăjelu, jucător dorit de Gigi Becali și Dan Șucu.
Contractul fotbalistului cu CSU Craiova expiră la finalul acestei luni, iar Mihai Rotaru se pare că nu dorește să activeze clauza de prelungire pentru încă un sezon. Astfel, Bogdan Vătăjelu ar deveni al treilea fotbalist care îi părăsește pe olteni după Bogdan Mitrea și Valerică Găman (liber de contract).
În cazul în care fundașul stânga ar deveni liber de contract, Hagi se pare că ar fi tentat să-l ia la Farul, susține fanatik.ro. Se serviciile sale ar mai fi interesată și Universitatea Cluj.
Vătăjelu (30 de ani) a fost om de bază la CSU Craiova, dar apoi s-a accidentat. În sezonul regular, a bifat 25 din cele 30 de etape, în 24 dintre ele fiind titular. Nu a putut însă să joace în play-off.
Se pare însă că Vătăjelu are unele pretenții. O primă la semnătură și un salariu de aproape 300.000 de euro pe an.