Gică Hagi a dat marea lovitură! Le-a luat faţa lui Gigi Becali şi Dan Şucu. Dezvăluiri importante despre cei de la Farul

Gică Hagi a dat marea lovitură! Le-a luat faţa lui Gigi Becali şi Dan Şucu. Dezvăluiri importante despre cei de la Farul. Totul s-a aflat după ce formaţiile din Superliga și-au prezentat situația financiară pe 2023.

Farul lui Gică Hagi a avut un profit de 1,55 de milioane de euro. Banii primiți de la sponsori au fost un adevărat tun pentru echipa constănţeană.

Gică Hagi a dat marea lovitură!

În 2023, Farul lui Gică Hagi a primit 5,67 de milioane de euro din sponsorizări și publicitate. În tot acest timp, FCSB și Rapid, echipe cu mai mulți suporteri decât Farul, nu au avut aceeași atracție la sponsori în 2023. Roș-albaștrii au primit 2,54 milioane de euro din sponsorizări și publicitate, sumă făcută publică de FCSB.

Rapid stă mai bine. Echipa lui Dan Șucu și Victor Angelescu a încasat 3,33 milioane de euro din sponsorizări și publicitate. FCSB și Rapid, împreună, au încasat 5,87 milioane de euro de la sponsori în 2023. Farul a primit cu 200.000 de euro mai puțin decât cele două echipe bucureștene la un loc.

Farul a înregistrat un profit de 1,55 milioane de euro în 2023. Unul dintre marile plusuri a venit din prezența în preliminariile cupelor europene. Farul a fost eliminată de Sheriff Tiraspol în turul 3 preliminar din Champions League, scor 1-3 la general.

Farul a mers apoi până în play-off-ul Conference League, unde a pierdut cu HJK Helsinki, 2-3 la general. În total, din participarea în cupele europene, campioana a primit 1,53 milioane de euro de la UEFA.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed