Ghinion teribil pentru FCSB! Vicecampioana se încurcă, din nou, cu FC Voluntari. Ilfovenii au reuşit să marcheze la ultima fază a meciului, după un penalty. Băieţii lui Nicolae Dică jucau deja în 10 oameni.
FCSB nu-şi mai revine în Superliga. A ratat victoria şi în meciul cu FC Voluntari, la ultima fază a meciului.
Ghinion teribil pentru FCSB!
FCSB – Voluntari 1-1 şi coşmarul roş-albaştrilor în faţa ilfovenilor continuă. Oaspeţii de astăzi au oprit vicecampioana din drumul spre titlu şi în sezonul trecut. Băieţii lui Nicolae Dică au reuşit să deschidă scorul târziu, prin David Miculescu. Au avut mai multe ocazii, cea mai mare la bara lui Andrea Compagno.
Avertismentul a venit pe final de meci, când Edjouma a văzut al doilea galben în minutul 87. Primul fusese dat eronat, de către Marcel Bârsan, dar VAR-ul nu intervine la cartonaşe galbene. La ultima fază, Radunovic a alunecat în careu şi l-a faultat fără să vrea pe Nemec. Acelaşi atacant slovac a executat penalty-ul şi FCSB – Voluntari s-a terminat 1-1.
În urma acestui rezultat, FCSB e pe 13, cu doar 8 puncte acumulate, dar şi cu un meci în minus. De partea cealaltă, Voluntari e pe 12, cu 9 puncte.
FCSB – FC Voluntari, echipe de start
FCSB: Târnovanu – R. Boboc, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Edjouma, Oct. Popescu – Cordea, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Haruț, I. Stoica, Miculescu, Dulca, Oaidă, Radaslavescu, Bg. Rusu
Antrenor: Nicolae Dică
FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Helder Tavares, Meleke, Marrone – V. Rața, Damașcan, D. Florea
Rezerve: Rîmniceanu – Fl. Achim, N. Popescu, Droppa, Andreș, Marcelo Lopes, D. Andrei, Al. Ilie, Nemec
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Mihai Marica și Radu Ghinguleac
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică