Gheorghe Hagi l-a dat de gol. Cine a fost fotbalistul din cadrul ‘Generației de Aur’ care avea lipici la femei. Video

Gheorghe Hagi a dat tot felul de detalii picante din interiorul ‘Generației de Aur’ în cadrul podcastului ‘DA BRAVO!’, realizat de Mihai Bobonete.

Actorul a fost curios să afle ce jucător a avut lipici la femei, iar răspunsul a venit imediat.

„Ilie (Dumitrescu)! El era. Ilie, Dan (Petrescu). Ilie mereu i-a plăcut, arată wow și acum”, a recunoscut Hagi.

Dialogul amuzant al celor doi a continuat.

„- Glumețul cine era?
– Tot Ilie Dumitrescu. Și Ionuț Lupescu. Făceam de toate, îți dai seama, când stăteam atâtea zile în cantonament.

– Cine avea cel mai mare bulan la rummy?
– La Mondial eu am avut. Făceam cinste de bani, jucam pe puțin, sume modice. Jucam să ne treacă timpul. Intra carte, dar trebuie să mai și gândești.

-Care era cel mai superstițios?
-Tabieturi, da. Dar superstițios…hmm. Tabieturi fiecare avea. Și eu aveam. În vestiar făceai aceleași lucruri de fiecare dată. Era o ordine ca să meargă bine. Dacă jucam cu o pereche de ghete noi le ținem apoi și jucam cu ele până când…(râde).

-Ai avut probleme cu vreun coleg?
-Cu Petrescu. Povestea pe care o știți înainte de meciul cu Țara Galilor. Ne jucam miuțe, care câștigă, și în final ne-a dat Iordănescu afară pe amândoi. Dar astea erau lucruri care treceau”, a mai pus Hagi în cadrul podcastului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed