Gheorghe Hagi, în topul celor mai ciudate transferuri din istorie: Nu există ceva mai fascinant!

Gheorghe Hagi a avut o carieră impresionantă, dar unul dintre transferurile sale încă generează discuții, la 30 de ani distanță.

Italienii de la Gazetta dello Sport au făcut un top al celor mai bizare transferuri din istoria Serie A, iar Hagi este în top.

Transferul de la Real Madrid la Brescia

Gheorghe Hagi a impresionat la Real Madrid și era unul dintre cei mai tehnici jucători ai echipei ”Blanco”.

În 1992, Gheorghe Hagi se transfera de la marele Real Madrid la Brescia, o echipă modestă din Italia.

După doar doi ani la Brescia, Hagi a plecat la Barcelona, acolo unde a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei.

„Doar geniul Gino Corioni – președintele Bresciei de la acea vreme, cu o intuiție fotbalistică foarte fină – s-ar fi putut gândi că unul dintre cei mai buni jucători din acei ani ar putea pleca din prim-planul fotbalului într-o provincie, de pe Santiago Bernabeu pe Rigamonti, de la Real Madrid la Brescia.Acel fotbalist se numește Gheorghe Hagi și va fipentru mult timp cel mai bun fotbalist din istoria României. Hagi a jucat două sezoane la Brescia, unul în Serie A și altul în liga secundă, a încântat, apoi a schimbat clubul. Și unde s-a dus? La Barcelona! Ca un rezumat: Real Madrid – Brescia – Barcelona. Nu există un scenariu mai bizar și mai fascinant în istoria fotbalului, la acest capitol”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport.

Cariera de excepție a ”Regelui”

Gheorghe Hagi și-a început cariera la Farul Constanța, în 1982. A urmat transferul la Sportul și ulterior a ajuns la Steaua, pentru care a debutat cu gol, în Supercupa Europei.

În 1990, Real Madrid a plătit 4 milioane de dolari, un record la acea vreme, iar Hagi ajungea în capitala Spaniei, unde a jucat doi ani.

Ulterior, a fost adus de Mircea Lucescu la Brescia, iar după Campionatul Mondial din SUA a ajuns la Barcelona, unde a jucat doi ani.

Cea mai bună perioadă din cariera lui Hagi a fost la Galatasaray, el fiind și acum extrem de iubit de turci. A evoluat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001, jucînd în 167 de partide şi marcând 79 de goluri în toate competiţiile.

Alături de Galatasaray, Hagi a câştigat, ca jucător, 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două Cupe (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000, bifând 125 de meciuri și 35 de goluri, fiind golgeterul all-time. Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Steaua, Poli Timişoara şi Viitorul.Regelui”

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed