Gestul incredibil făcut de acuzatorii Simonei Halep în cea de-a doua zi a procesului + Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea

Gestul incredibil făcut de acuzatorii Simonei Halep. ITIA vrea cu orice preț ca românca să fie pedepsită exemplar. Astfel, a făcut o mișcare de ultim moment.

Simona Halep s-a prezentat la TAS pentru a doua zi, zi în care a fost audiat și fostul său antrenor, Patrick Mouratoglou. Dacă dubla campioană de Grand Slam a stat ieri 9 ore la audieri, francezul a terminat totul în doar 23 de minute.

Gestul incredibil făcut de acuzatorii Simonei Halep

ITIA nu se lasă. După ce Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj de tribunalul de la Londra Sport Resolutions, acuzatorii româncei se pare că cer o pedeapsă și mai mare.

Agenția pentru Integritate a trimis la TAS 15 persoane care încearcă să obțină o suspendare de 6 ani, motivul fiind folosirea de către româncă a unor metode sofisticate și repetative pentru dopaj. Reprezentanții ITIA au adus la TAS mai multe cutii cu documente.

„Din partea Agenției de Integritate a venit o armată de oameni, 15 la număr! Ei nu-și doresc ca Simona Halep să beneficieze de un verdict pozitiv. Asta ar însemna cumva o pată peste obrazul lor. S-au adus practic multe dovezi. Am văzut cutii întregi cu documente. Sunt, pe lângă Simona Halep, multe mărturii ale unor martori care pot fi și relevanți.

Este un proces strâns. 10 ore a durat audierea de ieri, cu siguranță va fi o zi lungă și joi. Cei de la ITIA au sosit deja”, au transmis reporterii Antena 3 CNN de la fața locului.

Patrick Mouratoglou a fost audiat joi dimineață. Antrenorul a stat doar 23 de minute apoi a părăsit sediul TAS. Se pare că acesta a dat o declarație prin care și-a asumat întreaga vină.

Francezul recunoștea și anul trecut că este responsabil pentru tot ce a pățit fosta sa elevă. Și alte persoane din staff-ul antrenorului au fost audiate.

Pe lângă acuzația de dopaj cu roxadustat, Simona Halep se confruntă și cu o altă acuzație. În pașaportul său biologic au fost găsite mai multe nereguli.

Procesul de la Lausanne are loc în perioada 7-9 februarie. De decizia TAS depinde cariera româncei. În cazul în care nu va obține o micșorare a pedepsei este foarte posibil ca aceasta să-și încheie cariera.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed