Manchester United a învins pe Tottenham, scor 2-0, într-un meci în care ”diavolii” au fost stăpânii jocului pe toată durata partidei.
Cristiano Ronaldo nu a mai acceptat statutul de rezervă și a făcut un gest uluitor în timpul partidei.
Ten Hag vrea să aibă o discuție cu Ronaldo
Întrebat la final de subiect, Ten Hag a spus că va avea o discuție lămuritoare cu atacantul său. „O să mă ocup de asta mâine, nu azi. Acum celebrăm această victorie”, a explicat olandezul.
#Ronaldo, don’t care who you are, this is poor. Get rid pic.twitter.com/rVdO2BtBq5
— ManchesterUTDnews (@manutdnews1958) October 19, 2022
United a câștigat primele 3 derbyuri din acest sezon, jucate pe Old Trafford împotriva adversarelor din „Big 6”. Klopp, Arteta și Conte au plecat fără vreun punct din fieful „diavolilor”.
După 10 meciuri jucate din Premier League, United e pe locul 5, la un singur punct distanță de locul 4, ocupat de Chelsea. Cele două formații se vor întâlni sâmbătă, pe Stamford Bridge, într-un duel extrem de interesant.
Referitor la meciul propriu-zis, Ten Hag s-a declarat extrem de mulțumit, echipa sa arătând ca un întreg.
„11 jucători care se apără, 11 jucători care atacă, multă dinamică. Sunt satisfăcut. Poate nu total, dar am arătat bine. Acesta trebuie să fie standardul aici. E pentru prima oară când dominăm un adversar de la început la final. Jucăm un fotbal pro-activ, când pierdem mingea suntem imediat interesați să o recuperăm. Îmi place ce văd”, a mai spus tehnicianul lui United.
În 2021, Cristiano Ronaldo a fost autorul unui alt gest incalificabil, de această dată într-un meci al echipei naționale. Portugalia-Serbia se întrepta spre un egal, 2-2, când portughezilor le-a fost anulat un gol, eronat, iar Cristiano Ronaldo a decis să dea cu banderola de căpitan de pământ și să părăsească arena înainte ca arbitrul să fluiere finalul partidei.