Germania – Danemarca: gazdele, favorite să câştige reeditarea finalei din 1992

Germania, gazda turneului, o întâlneşte pe Danemarca, sâmbătă, de la ora 22:00, în al doilea meci din „optimi”. Reeditarea finalei din 1992, câştigată în mod surprinzător de danezi, va avea loc pe emblematicul stadion al Borussiei Dortmund.

Trupa lui Julian Nagelsmann a ajuns în optimile de finală din poziţia de câştigătoare a Grupei A, în timp ce Danemarca a obţinut un loc secund în Grupa C.

Descoperă oferta de pariuri pentru Germania – Danemarca!

Tablou nefavorabil pentru Germania

Germania a trecut peste dezamăgirea ultimelor două campanii, care s-au încheiat cu eliminări premature şi este una dintre principalele favorite la câştigarea acestui turneu. Nemţii şi-au asigurat calificarea în fazele eliminatorii după primele două meciuri, marcând șapte goluri împotriva Scoției și Ungariei.

În ultima etapă, când trebuia doar să evite înfrângerea în fața Elveției pentru a ocupa primul loc în grupă, Germania s-a confruntat cu o sperietură atunci când Elveţia a deschis scorul prin Dan Ndoye. Însă Niclas Fullkrug a egalat în prelungirile partidei și a asigurat locul întâi Germaniei, scutind-o de o confruntare în optimi cu Italia, campioana en-titre.

În mod ironic, Elveția s-ar putea să fi ajuns pe partea mai ușoară a tabloului eliminatoriu. În schimb, Germania este acum repartizată împreună cu forțele Spania, Franța, Portugalia și Belgia. Dacă va reuși să învingă Danemarca, Germania se va confrunta în sferturile de finală fie cu Spania, fie cu Georgia. Germania rămâne neînvinsă în cele șapte meciuri din acest an, cu cinci victorii și două remize.

Cine câştigă turneul final? Descoperă secţiunea de pariuri antepost şi alege-ţi favorita!

Danemarca s-a calificat cu trei remize

Grupa C, cu Anglia, Slovenia, Serbia și Danemarca, a fost deosebit de săracă în goluri, cu doar șapte reușite în șase meciuri. Deși nu a câștigat niciun meci, cele trei remize ale Danemarcei au fost suficiente pentru a-și asigura locul al doilea.

Danemarca a marcat doar două goluri în Grupa C, remarcându-se în special prin reușita lui Morten Hjulmand împotriva Angliei. Kasper Hjulmand știe că echipa sa trebuie să se redreseze pentru a face față gazdelor, dar Danemarca are în comun cu Germania o serie de șapte meciuri fără înfrângere în 2024 și are o singură înfrângere în ultimele 15 partide.

Germania a câștigat ultima confruntare oficială cu Danemarca cu 2-1, la turneul final din 2012. De atunci, cele două meciuri amicale directe s-au încheiat la egalitate, 1-1.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed