În decursul ultimilor ani, George Pușcaș s-a bucurat de prezența constantă în vestiarul echipei naționale a României! În cadrul ultimei „duble” disputate de către tricolori în precedenta ediție a Ligii Națiunilor, atacantul nu a mai fost „băgat în seamă” de către selecționerul Mircea Lucescu.
La câteva luni după situația controversată, Pușcaș a dezvăluit ce stările l-au încercat în momentul în care nu a mai fost chemat la prima reprezentativă.
George Pușcaș rupe tăcerea!
Ar fi existat zvonul unui posibil conflict între Mircea Lucescu și George Pușcaș, însă această posibilitate a fost complet infirmată de către selecționer. În schimb, atacantul nu a primit nicio explicație din partea lui Il Luce, după ce aceasta a ales să-l înlăture din lotul tricolorilor.
„Nu am primit explicații și nici nu le-am așteptat. Iar deciziile am fost nevoit să le accept. Trebuie să accepți deciziile antrenorilor care vin la națională și deciziile a tot ceea ce se întâmplă în jurul naționalei. Cum ar fi altfel? Nu aș avea de ce să comentez ceva.
Eu pur și simplu sunt genul de persoană care când ceva nu a mers bine, am cerut explicații, în sensul că am vrut să știu ce aș putea face mai bine, să înțeleg cu ce aș putea ajuta mai mult. Să fiu mai disponibil.
Dar nu, n-a fost niciodată o supărare majoră sau să-mi pun semne de întrebare în privința naționalei. Am știut mereu ce produc eu zi de zi și ce dau eu fotbalului. Știu când și cât mă antrenez, cât de profesionist sunt, așa că mereu am fost disponibil și am acceptat ce se întâmplă.
Aș minți dacă aș spune că nu m-a durut. Știu ce pot să dau pentru echipa națională. Dacă sunt pus în cele mai bune condiții, aș fi foarte benefic și util pentru ce se întâmplă acolo. Dacă nu m-ar deranja, înseamnă că nu mi-ar păsa. Ceea ce e fals. Țin la echipa națională!”, a spus Pușcaș, pentru Golazo.
George Pușcaș a marcat 11 goluri, în cadrul a 46 de selecții pentru naționala României.