Astăzi, jucătorii celor de la FCSB au efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.
La reunirea lotului celor de la FCSB nu au fost prezenți toți jucătorii. Fotbaliștii convocați la loturile naționale li se vor alătura colegilor lor zece zile mai târziu, pe 24 iunie.
După vacanță, printre numele care au fost prezente la vizita medicală sunt Andrei Dumiter, Ianis Stoica, Alexandru Musi, Răzvan Oaidă, Gabriel Simion, Valentin Crețu, Valentin Gheorghe, Sorin Șerban, Adrian Șut, Ivan Mamut, Denis Haruț, Malcom Edjouma, Ovidiu Popescu, Andrei Cordea, Andrei Vlad și portarul Alexandru Maxim.
Florin Tănase, Octavian Popescu, Darius Olaru, Risto Radunovic și Ștefan Târnovau au fost marii absenți de la reunirea FCSB-ului. Toți se află la echipele naționale.
FCSB va pregăti noul sezon fotbalistic pe plan intern, relateaza digisport.ro.
Spre deosebire de alți ani, când roș-albaștrii mergeau în Turcia sau Spania în pre-sezon, pregătirea de vară a FCSB-ului se va desfășura exclusiv la baza din Berceni, informează site-ul oficial al vicecampioanei.
FCSB va disputa patru amicale, după cum urmează: ”Primul joc va avea loc pe 29 iunie, începând cu ora 18:00, împotriva uneia dintre reprezentantele Republicii Moldova în UEFA Europa Conference League, FC Sfântul Gheorghe, în Baza Sportivă FCSB.
Al doilea meci va avea loc la Chișinău, pe 2 iulie (ora va fi anunțată ulterior), împotriva celor de la FC Zimbru, una dintre echipele de tradiție din Republica Moldova.
Pe 6 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc al treilea meci amical al verii, împotriva celor de la CS Mioveni, în Baza Sportivă FCSB. Ultima partidă amicală dinaintea începerii sezonului 2022-2023 va avea loc la Galați, pe 9 iulie, împotriva Oțelului Galați, echipă promovată recent în liga secundă”, se arată în comunicatul roș-albaștrilor.