Gareth Bale trece oceanul! Va semna cu echipa americană Los Angeles FC (presă)

Fotbalistul galez Gareth Bale, care s-a despărţit în această vară de echipa spaniolă Real Madrid, îşi va continua cariera în Major League Soccer (MLS), la formaţia americană Los Angeles FC, informează cotidianul sportiv AS, potrivit agerpres.

Negocierile dintre cele două părţi au intrat în faza finală, iar Bale urmează să semneze un contract valabil pe un an, care îi va permite să se menţină într-o formă bună în vederea participării la Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie 2022) cu selecţionata ţării sale.

Acordul include şi o opţiune de prelungire cu 18 luni a înţelegerii galezului cu clubul californian, conform site-ului The Athletic.

Gareth Bale este liderul naţionalei Ţării Galilor, care va juca pentru a doua oară în istoria sa la un turneu final de Cupă Mondială, după cel din 1958, graţie victoriei obţinute în faţa Ucrainei, în finala barajului european de calificare.

În vârstă de 32 de ani, Bale a marcat 106 goluri şi a oferit 67 de assist-uri în 258 de partide disputate în tricoul lui Real Madrid.

Galezul va fi coleg la Los Angeles FC cu fundaşul italian Giorgio Chiellini, fostul căpitan al Squadrei Azzurra şi al echipei Juventus Torino.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed