Căpitanul naţionalei de fotbal a Ţării Galilor, Gareth Bale, a sosit vineri seara la Los Angeles şi spune că vrea să-şi ajute noua sa echipă, LAFC, „să câştige un trofeu”, scrie AFP.
Bale, în vârstă de 32 de ani, a semnat un contract pe un an cu Los Angeles FC, care evoluează în Major League Soccer (MLS), potrivit Agerpres.
„Am făcut alegerea corectă. Aici mă simt ca acasă”, a spus Bale care a urmărit din tribune victoria noii sale echipe (3-2) împotriva rivalilor de la Los Angeles Galaxy, la doar câteva ore de la sosirea sa în California.
„M-a impresionat căldura fanilor echipei, am avut parte de o primire incredibilă. Voi face totul pentru a ajuta la câştigarea unui trofeu cu noua mea formaţie”, a spus Bale.
Bale și-a încheiat contractul cu Real Madrid
Bale, în vârstă de 32 de ani, şi-a încheiat în această vară contractul cu clubul spaniol Real Madrid, alături de care a cucerit cinci trofee ale Ligii Campionilor.
Fotbalistul galez se afla în căutarea unei noi echipe pentru a se menţine în formă în vederea participării la Cupa Mondială din Qatar.
John Thorrington, copreşedintele clubului Los Angeles FC, a făcut atunci primele comentarii oficiale în legătură cu sosirea lui Bale.
„Mi-aş dori să vă pot oferi mai multe detalii, dar nu pot, aceasta este politica clubului. Ceea ce pot să vă spun este că LAFC şi Gareth speră că acesta va fi un parteneriat pe termen lung şi un pas pentru Gareth şi familia sa”, declara Thorrington în cursul unei conferinţe de presă.
„Nu a fost niciodată vorba de şase luni, doar pentru Cupa Mondială. Am vorbit mereu despre un termen mai lung de atât. Asta a fost foarte clar din partea lui Gareth şi a reprezentantului său. Evident că ne aşteptăm să fie un jucător de top pentru noi şi pentru această ligă, dar vom face totul cu înţelepciune. Când Gareth se uită la ceea ce trebuie să facă, prioritatea lui va fi LAFC, suntem absolut siguri de asta, dar nu suntem naivi în legătură cu faptul că el, la fel ca alţi jucători de-ai noştri, au o Cupă Mondială la orizont”, spunea oficialul californian.
Gareth Bale are 105 selecţii, din 2006, la prima reprezentativă a Ţării Galilor, aceasta calificându-se pentru prima dată în ultimii 64 de ani la un turneu final al CM.