Galatasaray renunță la Olimpiu Moruțan! La ce altă echipă turcă se va duce românul

Olimpiu Moruțan (23 de ani) nu este în planurile noului antrenor de la Galatasaray Istanbul, Okan Buruk (48 de ani).

Galatasaray are o problemă în privința listei jucătorilor care pot fi înregistrați pentru sezonul 2022-2023. Mai exact cu numărul străinilor, conform digisport.ro.

În acest moment, sunt 13 jucători străini în lot (Muslera, Boey, Omar, Marcao, Nelsson, Van Aanholt, Luyindama, Cicâldau, Moruțan, Diagne, Mostafa, Gomis, Sekidika), iar gruparea “Cim Bom” pregătește șapte transferuri. Prin urmare, trebuie să renunțe la o parte dintre străini.

Galatasaray îl va împrumuta pe Olimpiu Moruțan, iar echipa turcă a primit deja o ofertă în acest sens, din partea unei alte echipe din Superliga Turciei, anunță fanatik.com.tr.

“Echipele din Super Lig îl doresc pe mijlocaşul român Olimpiu Moruţan. A aflat că o echipă a depus deja o ofertă oficială la clubul Galatasaray. Este vorba de un împrumut”, menționează sursa citată.

Totuși, Galatasaray nu vrea să renunțe definitiv la mijlocașul român, care mai are contract până în vara anului 2026, și nu ia în calcul o ofertă pentru un transfer.

Recent, Ankaragucu a încercat să-l împrumute pe Moruţan, dar cele două părți n-au ajuns la un acord.

Pe 30 iunie, Victor Becali a anunțat că Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău vor fi evaluați în stagiul de pregătire de către noul antrenor al echipei turce.

Galatasaray vrea să reconstruiască după un sezon dezastruos, în care s-a clasat pe locul 13 din 20 în campionat.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed