Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu de la turneul de categoria WTA 1000 de la Madrid.
Ruse şi Kostiuk au trecut în primul tur de perechea Timea Babos/Anna Danilina (Ungaria/Kazahstan), scor 6-4, 4-6, 12-10, notează news.ro.
În optimi, Ruse şi Kostiuk ar fi trebuit să evolueze contra perechii Anastasia Pavliucenkova/Elena Rîbakina, dar aceasta s-a retras după ce rusoaica a acuzat o accidentare la spate. Pentru a-şi afla adversare din sferturi, Ruse şi Kostiuk trebuie să aştepte desfăşurarea a două meciuri, unul din primul tur şi apoi optimile.
Prezenţa în sferturi este recompensată cu 54.840 de euro şi 215 puncte în clasamentul de dublu.