Gabriela Ruse participă la Transylvania Open. A primit un wild card și va evolua pe tabloul principal

Gabriela Ruse, locul 185 WTA, va evolua direct pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 250 Transylvania Open, ea primind un wild card.

La competiţia din perioada 14-22 octombrie 2023, i s-a acordat wild card, însă pentru calificări, şi jucătoarei Mara Gae, câştigătoarea US Open 2023 la junioare dublu. La doar 17 ani, ea a triumfat la Flushing Meadows în competiţia dedicată junioarelor, iar acum se va lupta în calificări pentru un loc pe tabloul principal.

Anunțul organizatorilor de la Transylvania Open

”Ne bucurăm că în cadrul Transylvania Open WTA 250 avem ocazia să susţinem şi să promovăm jucătoare românce. Unul dintre avantajele majore ale organizării unui turneu WTA în România constă în posibilitatea de a oferi wild carduri jucătoarelor noastre. E diferit când joci în faţa propriului public şi simţi susţinerea fără rezerve a celor din tribune.

În primul rând, o avem pe Gabriela Ruse care a jucat la Transylvania Open în fiecare an. Probabil ţineţi minte că anul trecut a făcut un meci senzaţional pe terenul central, care a durat mai mult de trei ore şi în care publicul a fost alături de ea de la început până la sfârşit. A fost un meci de finală, deşi se juca în optimi. În al doilea rând, suntem încântaţi să aducem în faţa fanilor o tânără de perspectivă, Mara Gae, care a reuşit un rezultat remarcabil la US Open, la junioare, şi care promite multe în viitor.

Sperăm ca Transylvania Open să fie un moment de cotitură pentru ea. De altfel, ne dorim ca tinerele jucătoare românce să vină la turneu pentru experienţa întâlnirii cu publicul şi cu gândul că este o şansă extraordinară de a câştiga un turneu acasă”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250.

Transylvania Open acordă 4 wild carduri

Turneul Transylvania Open WTA 250 are alocate patru wild carduri, două pentru tabloul principal (MD) şi două pentru calificări (Q). Organizatorii pot să ofere două dintre acestea, în timp ce alte două sunt oferite de Octagon, entitatea care deţine licenţa de turneu, şi care le-a acordat jucătoarelor: Nikola Bartunkova (331 WTA) – Cehia (MD) şi Francesca Jones (304 WTA)– Marea Britanie (Q).

Cea de-a treia ediţie a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 atrage nume importante ale tenisului mondial, precum Caroline Garcia, câştigătoarea WTA Finals 2022 şi fostă numărul 1 mondial, favorita numărul 1 a turneului din Cluj. Alături de ea, jucătoare precum Donna Vekić, Sorana Cîrstea, şi Anhelina Kalinina promit un spectacol de tenis de neuitat. Pe tabloul principal al turneului se află încă trei jucătoare din România: Patricia Ţig (locul 65 WTA), Ana Bogdan (locul 61 WTA), proaspătă câştigătoare a turneului de la Parma, şi Jaqueline Cristian (103 WTA).

Transylvania Open WTA 250 va avea loc în perioada 16-22 octombrie 2023, şi va începe cu două zile de calificări (14-15 octombrie 2023).

Meciurile se vor juca indoor, pe hard, în BT Arena, pe două terenuri de joc.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed