Gabriela Lee a ieşit victorioasă din primul tur al calificărilor pentru US Open

Jucătoarea română de tenis Gabriela Lee (fostă Talabă) a învins-o pe italianca Sara Errani cu 6-4, 3-6, 6-2, miercuri, la New York, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Gabriela Lee (27 ani, 137 WTA) a obţinut victoria după aproape două ore de joc (1 h 56 min), relateaza agerpres.ro.

Românca a fost condusă în primul set cu 4-2, dar a reuşit să revină, a câştigat patru ghemuri la rând şi setul (6-4). Sara Errani (35 ani, 117 WTA) s-a impus în actul secund cu 6-3, dar Gabriela Lee a dominat setul decisiv, adjudecat cu 6-2.

Lee a încheiat cu 5 aşi, dar şi cu 38 de mingi direct câştigătoare (doar 21 pentru Errani), chiar dacă a comis mai multe erori neforţate decât italianca (33-29). În turul secund al calificărilor, Gabriela Lee o va întâlni pe olandeza Lesley Pattinama Kerkhove (30 ani, 196 WTA), aceasta fiind prima lor confruntare.

În alt meci din primul tur preliminar, Irina Bara (27 ani, 126 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de Kayla Day (22 ani, 211 WTA), cu 6-1, 6-1.

Americanca s-a impus în 64 de minute, după ce a dominat-o pe Bara la toate capitolele. Irina Bara nu a reuşit să fructifice niciuna din cele şase mingi de break create, a avut procentaje modeste la serviciu şi a încheiat cu mai puţine mingi direct câştigătoare (9-24) şi mai multe erori neprovocate (19-16).

Bara va primi un cec de 21.100 de dolari şi 2 puncte WTA, iar Lee şi-a asigurat un cec de 33.600 de dolari şi 20 de puncte WTA.

În turul secund preliminar s-au calificat anterior alte două românce, Ana Bogdan şi Alexandra Cadanţu-Ignatik. Pe tabloul principal de simplu vor intra direct Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed