Gabi Tamaș. spectacol atât pe teren, cât și în declarații: ‘Da, m-ar interesa o revenire’

Gabi Tamaș (38 de ani) a fost prezent la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, iar fundașul a făcut spectacol atât pe teren, cât și la declarațiile de după joc.

Tamaș a fost pe tot terenul la meciul în care a fost sărbătorit Mutu, a evoluat pe mai multe poziții, iar la finalul jocului a dezvăluit că a rămas liber de contract, înțelegerea sa cu FC Voluntari expirând pe 31 mai.

Fundașul a felicitat-o pe Universitatea Cluj pentru promovarea în Liga 1 și spune că ar fi interesat de o revenire la echipa la care a mai evoluat în perioada 2020-2021, înainte să semneze cu FC Voluntari, conform sport.ro.

„Bravo, chiar îi felicit și mă bucur pentru ei. Păcat că a retrogradat Dinamo. (Te-ar interesa o revenire la U Cluj?) Să întrebați staff-ul și președintele. (n.r – Din punctul tău de vedere) Da!

Eu am terminat contractul, în ce dată suntem azi? L-am terminat pe 31. Nu știu dacă au fost oferte. Secret! Nu pot să spun.

(n.r – despre posibilitatea de a ajunge la Rapid) Întrebați stafful echipei Rapid și conducerea echipei Rapid, nu mă mai întrebați pe mine și nu mă mai dați transferat”, a spus Gabi Tamaș, după meciul de retragere al lui Adrian Mutu.

Gabi Tamaș va împlini 39 de ani în noiembrie. În sezonul recent încheiat, a jucat în 39 de meciuri pentru FC Voluntari și a înscris un gol.

Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, Doncaster, Watford, FCSB, Cardiff, Hapoel Haifa, Astra Giurgiu și U Cluj sunt echipele la care a mai jucat Tamaș.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed