Oltenii nu se trezesc și au ajuns la al șaselea meci în Liga 1 fără victorie. Totuși, Gabi Iancu nu își face probleme. Atacantul în vârstă de 27 de ani spune că și FCSB a trecut printr-o fază asemănătoare, iar acum și-a revenit.
Gabi Iancu spune că jocul echipei sale s-a îmbunătățit față de alte meciuri. FCU Craiova a pierdut 1-2, meciul cu Farul.
„Am avut multe ocazii, dar fotbalul se joacă pe goluri și se pare că nu putem să ieșim din pasa asta proastă. Azi am jucat mai bine dar din păcate n-am marcat. Avem două zile libere și trebuie să ne încărcăm pozitiv. Au fost echipe mai mari în situația asta, și Steaua (n.r. – FCSB) a fost în situația asta și câștigă de 4 meciuri. În primele etape făcuserăm puncte cu echipele care joacă an de an în play-off.
E greu să vorbim de asta acum, poate că va veni și acel moment, dar e greu și să speri în situația asta. (n.r.- cum a fost să joci împotriva Farului) Un altfel de sentiment, mi s-a întâmplat când am fost mai mic dar acum a fost diferit. Mă bucur că le merge bine și sper să aibă succes. (n.r. – Alibec și-a revenit cu Hagi).
Nici nu cred că are rost să vorbesc despre asta, pentru că se pare că orice jucător cu dânsul joacă cel mai frumos fotbal. (n.r. – Farul se bate la campionat) Cu siguranță, câștigă toate meciurile, și acasă și în deplasare, au șanse reale la titlu”, a spus Gabi Iancu, după înfrângerea suferită în fața echipei lui Hagi.