Gabi Enache, fostul jucător de la FCSB sau Astra, poate să revină în Liga 1. Enache a semnat în iarnă un contract cu FC U Craiova, dar acesta nu a putut să fie înregistrat la LPF din cauza datoriilor pe care clubul le avea către doi jucători.
Acum problemele s-au rezolvat, iar după 6 luni în care a putut doar să se antreneze, Gabi Enache va putea să joace pentru echipa antrenată de Marius Croitoru.
„Da, în sfârșit s-a înregistrat, s-au rezolvat problemele. Important e să începem bine, important e că s-a mers pe respect și din partea clubului, și din partea noastră. Am rămas super profesioniști, iar clubul ne-a respectat foarte mult. Sperăm acum să demonstrăm că jucăm un fotbal de calitate.
A fost o perioadă foarte grea, a trebuit să rămân concentrat foarte bine, să nu mă culc pe o ureche că nu o să joc. Tot mie mi-ar fi foarte greu. Ăsta este principalul obiectiv, lupta la play-off. În vestiar și de când a venit și Marius la echipă, se vorbește numai și numai despre asta.
Tocmai asta a fost ideea, să aducă un antrenor de play-off și să fim acolo sus. Marius se bazează foarte mult pe disciplină. Sper să aibă și un impact la echipă și să jucăm așa cum își dorește”, a spus Gabi Enache la plecarea în cantonamentul din Austria.
Gabi Enache a câștigat în carieră 4 trofee. Un titlu, o Cupă a României și o Supercupă, toate cu Astra, dar și o Cupă a Ligii cu FCSB.
Amicalele lui FC U Craiova în cantonamentul din Austria
27 iunie – Kapfenberger SV 1919 (18:30)
29 iunie – AEK Larnaca (18:30)
1 iulie – FC Admira Wacker (18:00)
4 iulie – Kisvarda FC (18:30)