Gabi Balint îl mitraliază pe Dan Petrescu, după ce antrenorul CFR-ului I-a înjurat pe fanii steliști: ,Ce scuze? Nici dacă erai drogat sau beat…,

În euforia petrecerii CFR-ului de după câtigarea titlului, s-au întâmplat multe. Inclusiv manifestări reprobabile precum cele apărute a doua zi în presă. Fotbaliștii campioanei au preluat șlagăre ale galeriei, prin care erau înjurați fanii rivalei. Mai exact, injuriile erau adresate suporterilor steliști, în scandarea respectivă, deși cu siguranță erau îndreptate către ultrașii FCSB-ului.

Culmea, la momentul îndoielnic ar fi luat parte inclusiv Dan Petrescu, fost fotbalist de referință al Stelei, club la care s-a format și a pornit în fotbalul mare. Ceea ce l-a făcut pe Gabi Balint, un alt mare stelist, să-l tăvălească grav pe Petrescu, în direct la Digisport.

„Eu n-am auzit pe nimeni să-l facă praf pe Dan Petrescu. Că nu a fost de acord cu un joc sau altul, da, dar nu cred că a fost cineva care să nu-l respecte. El e ca bolnavul ăla închipuit, tot timpul se plânge și nu înțeleg de ce.

E unul dintre cei mai buni antrenori din România, are atâtea campionate câștigate, toată lumea l-a recomandat la națională. Eu nu înțeleg de ce tot timpul e ca o bocitoare, plânge tot timpul, probabil e stilul lui. Hai să-l înțelegem, până la urmă, fiecare e într-un fel.”, și-a început Balint discursul la Digisport.

”N-ai voie să te comporți așa!”

Analistul Digisport, fost antrenor și el o bună bucată de vreme, nu s-a putut abține să nu-i arate obrazul lui Petrescu, pentru faptul că și-a înjurat fosta echipă.

”Dar ce s-a întâmplat la acea petrecere, când eu nu am putut să cred că Dan Petrescu, fostul stelist, fostul coleg ani de zile, care a crescut la Steaua, poate să spună așa ceva, să cânte așa ceva despre familiile suporterilor Stelei.

Chiar dacă ei sunt împărțiți acum și s-a referit la alții, sunt tot suporteri ai Stelei. Nu poți să faci așa ceva. Din punctul ăsta de vedere, sunt total decepționat și îmi pare tare rău. Eu l-am considerat totdeauna un apropiat, un prieten, un coleg, am împărtășit atâtea clipe, am auzit de nu știu câte ori tribunele care îi strigau numele. Tribunele pline de steliști, cu ăia cu care el le făcea ceva la familiile lor.

Nu se poate așa ceva. Oricât de beat ai fi… de fericire, că știu că nu bea alcool. Dar oricât de beat ai fi de fericire, n-ai voie să te comporți așa. Chiar voiam să recomand ca la ultimul meci, așa cum se face în Spania, FCSB să face culoar echipei CFR și să-i aplaude.

A făcut-o Real pentru Barcelona, a făcut-o Barcelona pentru Real sau Atletico Madrid.
Așa se procedează în țările civilizate, când există fair-play, îi aplauzi pe cei care sunt campioni, iar CFR a meritat. Dar după ce am văzut la acea petrecere și ce s-a cântat acolo, nu pot să spun, n-am cuvinte să spun ce ar merita cei care au cântat acele lucruri și care au înjurat cum am înjurat acolo.

Pentru mine a fost un moment în care mi-aș fi dorit orice pe lumea asta să se întâmple, dar numai să nu văd acel lucru și să nu-l văd pe Dan Petrescu în mijlocul lor. Crede-mă, sunt foarte decepționat și nici nu știu dacă scuzele pe care și le-ar cere ar fi suficiente în momentul ăsta. În rest, jos pălăria, e un antrenor de la care au mulți de învățat, care a demonstrat și va demonstra în continuare, dar cu atitudinea asta nu poți să ajungi la o echipă mare.

Va fi aici, în România, poate după aia în Turcia, printr-o țară arabă, în China, dar nu poți să te ridici la un nivel. Cum ai putea să-l vezi pe Guardiola, Klopp sau marii antrenori ai lumii să scandeze asemenea inepții sau tâmpenii, mai ales împotriva celei care te-a crescut? Echipa cu cei mai mulți suporteri din țara asta, da?

Ce scuze? Și dacă erai drogat sau beat…”, a spus Gabi Balint, la Digi Sport.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed