FRF a făcut anunțul. Ce trebuie să știe toți suporterii care merg la meciul România – Bosnia

România întâlnește astăzi Bosnia, de la 21.45, în ultimul meci din faza grupelor din Liga Națiunilor (Divizia B, grupa a 3-a). Se joacă cu casa închisă, iar FRF a anunțat că meciul este considerat unul cu grad ridicat de risc. Astfel, vor fi luate măsuri suplimentare. Fanii au fost rugați să vină la stadion cu 2 ore și 30 de minute înaintea jocului.

„Așa cum am anunțat încă de ieri, nu mai sunt bilete disponibile pentru această partidă, una pe care România o va disputa în echipamentul de acasă, tricou galben, șort alb, jambiere galbene. Tot la întâlnirea din această dimineață s-a decis că meciul este unul cu risc ridicat, motiv pentru care vor fi luate măsuri suplimentare în ceea ce privește accesul în incinta stadionului. Așadar, suporterii sunt rugați să se prezinte mai devreme, accesul acestora fiind permis începând cu ora 19:15”, se arată în comunicatul FRF.

Comunicatul Jandarmeriei

„Luni, 26 septembrie 2022, începând cu ora 21:45, pe stadionul Rapid Giulești din Capitală, va avea loc partida de fotbal dintre echipa reprezentativă a României și a Bosniei și Herțegovinei, în cadrul competiției Liga Națiunilor.

Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de securitate, organizatorul, împreună cu forțele de ordine, a luat decizia adoptării unor măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.

Recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, pentru a evita aglomerarea în jurul porților de acces în arena sportivă”, a anunțat Jandarmeria.

În 2011, la meciul România – Bosnia (3-0), jucat tot în Giulești au avut avut loc incidente grave. Bosniacii s-au întors cu spatele la intonarea imnului României. De asemenea au aruncat și cu scaune în teren. La Zenica, suporterii Bosniei au scandat „țiganii”.

Echipe probabile

România: I. Radu – Cr. Manea, Ad. Rus, Burcă, Camora – R. Marin, T. Băluță, Stanciu – Cordea, Alibec, Fl. Tănase
Rezerve:H. Moldovan, Târnovanu, Rațiu, Mitrea, Olaru, Boloca, Sorescu, Cicâldău, Man, Fl.Coman , D. Drăguș, G. Pușcaș
Absent: M. Marin (suspendat)
Selecționer: Edi Iordănescu

Bosnia: Sehic – Susic, Hadzikadunic, Sanicanin, Kolasinac – Cimirot, Bseic – Stevanovic, Hadziahmetovic, Demirovic – Dzeko
Rezerve: Piric, Vasilj, Dedic, Milicevic, Serbecic, Gojak, Duljevic, Danilovic, Hotic, Prevljak, K. Kodro
Absent:Pjanic
Selecționer: Ivailov Petev

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed