Selecţionata de rugby a Franţei şi-a început campania de apărare a titlului în Turneul celor Şase Naţiuni, printr-o victorie dificilă în faţa echipei Italiei (scor 29-24), duminică, la Roma.
Naţionala „cocoşului galic”, care a realizat anul trecut Marele Şlem, s-a impus prin eseurile reuşite de Thibaud Flament (5), Ethan Dumortier (27), Matthieu Jalibert (67) şi Thomaws Ramos (39). S-au adăugat trei transformări realizate de Ramos (5, 27, 67) şi o lovitură de penalitate (47).
Pentru gazde, care au beneficiat de un eseu de penalitate (52), au punctat prin Ange Capuozzo – eseu (32) – şi Tommaso Allan – patru lovituri de penalitate (14, 23, 40+2, 62), potrivit agerpres.
În prima etapă din Six Nations 2023, Irlanda a învins în deplasare Ţara Galilor (34-10), în timp ce Anglia s-a înclinat surprinzător pe teren propriu în faţa Scoţiei (23-29), ambele partide având loc sâmbătă.
Etapa secundă a turneului va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, când sunt programate partidele Irlanda – Franţa, Scoţia – Ţara Galilor (ambele pe 11 februarie) şi Anglia – Italia (12 februarie).