Franța s-a calificat în finala CE de handbal masculin după un meci incredibil. Aruncare fabuloasă în ultima secundă

Naţionala Franţei este prima finalistă a Campionatului European, după ce a învins vineri, în semifinale şi după prelungiri, la Koln, Suedia, scor 34-30 (17-11, 27-27).

Suedia a câştigat ultima ediţie a Campionatului European, iar Franţa deţine titlul olimpic.

Condusă la finalul timpului regulamentar de joc, Franţa a avut o şansă la egalare din aruncarea liberă a lui Prandi, care a marcat de la peste 10 metri un gol fabulos şi a dus echipa sa în prelungiri. A fost momentul din care Suedia nu şi-a mai revenit, cedând meciul după două reprize de prelungiri, potrivit news.ro.

Finalele pentru medalii vor avea loc duminică.

Naţionala României a încheiat Campionatul European, la care a ajuns după 28 de ani, pe locul 22, după trei eşecuri categorice în grupa preliminară B: 21-34 cu Austria, 24-36 cu Spania şi 25-31 cu Croaţia.

Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.

Titlul european a fost câştigat în 2022 de Suedia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed