Fostul lider WTA, imagini de senzație. A uitat total de tenis: ‘Anul Nou vine cu ceva diferit’/ Foto

În această perioadă, cei mai buni jucători de tenis participă la Australian Open. Una dintre absențele notabile este Karolina Pliskova. Cehoaica a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng.

Fostul lider mondial se distrează însă de minune profitând de timpul liber. Pliskova a postat mai multe imagini incendiare, care au fost imediat apreciate de fani.

Karolina Pliskova, imagini de senzație

Jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani s-a accidentat la US Open și a fost obligată să se opereze la genunchi. Astfel, nu a putut să participe la primul tuneu de Grand Slam al anului. Cel mai probabil va reveni în circuit în luna aprilie.

Până atunci profită de timpul liber și se distrează. După câteva zile petrecute la plajă, într-un decor exotic, a ales ca de Revelion să meargă la munte.

Karolina Pliskova a postat mai multe imagini care au fost apreciate de fani.

„De data, Anul Nou vine cu ceva diferit. Mi-e dor de Australia, dar ultimele zile nu puteau fi mai frumoase de atât”, a scris Karolina Pliskova pe Instagram.

Cehoaica a ocupat locul 1 WTA în iulie 2017. A jucat două finale de Grand Slam, ambele pierdute, la Wimbledon 2021 și US Open 2016. În total a câștigat 17 turnee WTA.

Pliskova a câștigat o sumă considerabilă de bani din tenis. Este pe locul 12 în clasamentul all-time, cu o avere de 26.111.050 de dolari. Serena Williams, Venus Williams și Simona Halep sunt pe primele locuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed