Cătălin Golofca, fostul jucător al FCSB-ului, a semnat un nou angajament cu Unirea Alba Iulia, formație ce activează în Liga 3! În vârstă de 34 de ani, jucătorul a fost transferat în vestiarul roș-albaștrilor în anul 2017, de la FC Botoșani.
După patru luni petrecute la FCSB, Golofca a revenit alături de moldoveni. Sezonul precedent, acesta a fost legitimat la Slatina, în eșalonul secund.
Fostul jucător al FCSB, umilit de Gigi Becali!
Cătălin Golofca a fost prezentat oficial de Unirea Alba Iulia.
Pentru că ne dorim să evoluăm din sezonul următor în Liga II-a, am declarat deschisă deja perioada de ”mercato” din această iarnă!
Primul fotbalist care semnează cu Unirea Alba Iulia în această iarnă este Cătălin Golofca, fotbalist care a sosit pe ”Cetate” din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de CSM Slatina!”, a transmis Unirea Alba Iulia, pe contul de Facebook.
„A venit în București și a zis că l-a prins pe Dumnezeu de picior!”
La scurt timp după materializarea colaborării dintre Golofca și FCSB, Gigi Becali recunoștea faptul că a făcut o greșeală în ceea ce privește transferul mijlocașului.
„Golofca a venit în București și a zis că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Am avut câteva filmări cu el și i-am zis că nu mai are voie nici măcar la restaurant să mănânce.
A venit la Palat și mi-a zis să-l iert și să-i mai dau o șansă. El de-aia nu mai putea să alerge. I-am dat niște bani înainte, a dat de femei!”, declara Gigi Becali.