Fostul antrenor al Simonei Halep rupe tăcerea! Dezvăluirea momentului făcută de tehnician. E foarte important după ce campioana noastră a primit 4 ani de suspendare în cazul de dopaj.
Simona Halep (31 ani) trece prin momente dificile după ce și-a aflat verdictul în cazul de dopaj, 4 ani.
Fostul antrenor al Simonei Halep rupe tăcerea!
Fostul antrenor al Simonei Halep, Daniel Dobre, a vorbit despre situația în care se găsește fosta sa elevă și susține vehement că este nevinovată.
„O veste total neașteptată, după mine un pic nedreaptă, nu știm toate lucrurile din spate până nu iese o motivare a deciziei. Din punctul meu de vedere e o pedeapsă foarte aspră, mai ales prin prisma lucrurilor apărute vis a vis de dovezile aduse de Simona. Îi doresc ca la rejudecare, în fața TAS-ului să aibă succes și să își probeze nevinovăția. Pentru că sunt sigur că e nevinovată.
M-am uitat ieri puțin pe ce au scris anumite publicații. În multe rejudecări pedeapsa a fost înjumătățită sau chiar ridicată în anumite situații. De câteva ori s-a întâmplat să fie o pedeapsă mai aspră, în general a fost o rejudecare cu succes.
Sunt absolut sigur că ea nu a făcut niciodată voit ceva, îmi e clar, cum s-a ajuns la situația asta nu știu, nu cunosc lucrurile făcute de ea și cum mergeau lucrurile în echipă atunci, dar sunt convins că Simona niciodată nu ar face acest lucru cu bună știință.
Ea avea foarte multă grijă, ținea mult la imaginea sportului curat, nu la imaginea ei, crede într-un sport curat, crede în capacitatea sportivilor de a se antrena curat și de a-și face treaba, de aceea a avut mereu grijă să nu ajungă în situația asta”, a declarat Daniel Dobre pentru PRO TV.
Daniel Dobre: „Simona nu avea încredere în străini”
„E o mare surpriză și toată lumea e curioasă să afle cum de s-a putut ajunge la această situație. Simona nu avea încredere în străini, trebuia să aibă control asupra lucrurilor care se întâmplau și nu exista, dacă pleca de la masă și rămânea mâncarea sau erau băuturi desfăcute sau băuturile dacă rămâneau pe teren nesupravegheate nu le mai folosea. Tocmai în ideea ca să nu poată fi contaminate cu intervenția altcuiva sau accidental.
Ținea foarte mult și respecta toate regulile posibile pentru a arăta că acest sport se poate practica și curat. E foarte greu de spus ce s-a întâmplat. Atâtea semne de întrebare și cred că toată lumea așteaptă motivarea sentinței. Am înțeles că au fost multe acte de analizat, probabil de aia a durat atât de mult. Un lucru este clar, cu bună știință ea nu ar fi făcut așa ceva”, a mai spus Daniel Dobre.
Vorba unu ministru roman, meciul se joaca.