Au trecut ceva ani de la divorț. Brigitte e măritată deja cu alt bărbat, iar Ilie Năstase e însurat cu o altă femeie. Dar fosta nevastă a lui Năstase mai privește din când în când în urmă cu mânie.
Și asta nu pentru că mariajul lor a fost scurt sau că au existat scandaluri și isterii. Brigitte Pastramă s-a despărțit de legenda tenisului mondial din mai multe motive, dar unul dintre ele a pus capac, conform exquis.ro.
Brigitte și-a reamintit episodul care a produs ruptura totală de Năstase, în partea doua a podcastului TACLALE. Pe lângă faptul că fostul sportiv era convins că Brigitte exagera atunci când se declara grav bolnavă, afacerista a mai descoperit ceva.
”În dimineața zilei în care trebuia să mă operez, mi-au apărut pe organul genital trei negi, în condițiile în care eu nu l-am înșelat pe Ilie niciodată.
Am fost șocată, disperată, distrusă. Am fost îmbolnălvită genital de bărbatul care era cu mine. Atunci n-am mai fost pocăita care trebuia să fiu. M-am rugat la Dumnezeu, și am aflat că am trei tumori benigne (n.r.- fără celule canceroase), pe care mi le-au scos medicii.
Apoi m-am dus o prietenă de-a mea la un ginecolog care mi-a zis: «Fetiță, cu boala pe care o ai tu acum, poți să te îmbolnăvești de cancer genital!»”, a povestit fosta soție a lui Ilie Năstase în podcastul TACLALE.
”Apăruseră în CANCAN mai multe filmări cu fostul meu soț și cu o gagică (n.r. – amanta Cici). Am făcut o obsesie, era o obsesie să aflu cine m-a îmbolnăvit genital, cine e nenorocita aia?!
Am luat foarte multe injecții, m-am distrus total, mi-a căzut jumătate de păr din cap, doar ca să mă tratez de boala aia. E o rușine ce mi s-a întâmplat. Scopul meu era să aflu cu cine m-a înșelat.
Așa am devenit eu faimoasă ca isterică, o persoană care umblă după amantele lui Ilie. Am descoperit trei amante. Nu este momentul să dau numele, dar cu una am avut contact de mai multe ori și chiar sunt în instanță în momentul de față”, a precizat Brigitte.