Fosta amantă a lui Victor Piţurcă s-a dezlănţuit! Au apărut dezvăluirile care vor stârni un scandal imens. Bărbaţii se vor enerva cumplit.
Vica Blochina, fosta amantă a lui Piţurcă, a vorbit despre modul în care unii bărbați își înșală partenerele, dar și cum reușesc aceștia să nu fie prinși de soțiile lor.
Fosta amantă a lui Victor Piţurcă s-a dezlănţuit
Blochina a spus că, într-una dintre vacanțele sale, a observat că există multe cupluri cu probleme, dar și că mulți bărbați cu bani obișnuiesc să aibă amante.
„De fapt, ce se întâmplă în relaţiile de cuplu în vacanţă. Ce am văzut eu cu ochii mei, pentru că mie îmi place mult să călătoresc. Ce nu m-am gândit eu când am ales o locaţie foarte lăudată a fost că vor fi numai familii. Şi ce credeţi, au fost familii foarte triste.
Femeile foarte supărate, pe niciuna n-am văzut-o fericită sau atentă cu soţul. Femeile frustrate, supărate, bărbaţii, toţi, obosiţi. Seara, când erau petreceri, pe cuvânt dacă am văzut vreun cuplu care se giugiulea, care era drăguţ unul cu celălalt. Ăia, săracii, erau la muncă, de-abia aşteptau să se ducă să se culce sau să se ducă femeile să se culce să poată ei petrece cu fetele care erau singure.
Se ştie că omul care e potent din toate punctele de vedere nu prea stă după soţie. Ăla nu petrece foarte mult timp acasă. Le place viaţa. Cred că acest comportament se datorează faptului că au fost forţaţi să vină în vacanţă. Aia era vacanţa de familie. Probabil nu petrec prea mult timp în familie. Nu sunt implicaţi să crească copii. Aceste două săptămâni sunt concentraţi pe copii, se chinuie. Ea se simte bine că îl chinuie pe el în vacanţă. Împinge la cărucior, dă mâncare la copii.
Eu când îi văd pe bărbaţii ăştia chinuiţi în vacanţă mă duc cu gândul la o singură chestie: mai are pe cineva acasă, o iubită. Nu avea mare drag să vină cu soţia în vacanţă. Probabil erau terorizaţi pentru că nu l-am văzut pe unul să stea la masă cu telefonul pe faţă. Mai toţi ţineau telefonul ascuns, să nu sune! Cupluri cu posibilităţi”, a spus Vica Blochina în podcast-ul pe care îl găzduiește.
Vica Blochina: „Îmi place să dansez pe masă”
Recent, fosta amantă a lui Victor Piţurcă a mers într-o vacanță de lux în Turcia. Vica Blochina s-a cazat la un hotel de 5 stele.
„Mie îmi place foarte mult să călătoresc şi de obicei aleg locurile de 5 stele, luxoase, pentru că îmi place să cunosc oameni frumoşi. Ultima vacanţă a fost la all-inclusive în Turcia. Nu sunt deloc adepta vacanţelor all-inclusive, pentru că îmi place să dansez pe masă, să petrec.
De data asta, ca să nu consum alcool, am ales Turcia. Fiind all-inclusive, am ales un resort de 5 stele. Ştiam resortul, preţul camerei pleca de la 7.000 de euro pe 6 nopţi, următoarele erau vilele la 15.000, după care erau 25.000 şi cea mai scumpă vilă era 50.000”, a mai spus Vica Blochina, potrivit sursei citate.