Fosta adversară a Simonei Halep a început războiul cu WTA. Aryna Sabalenka a avut un mesaj dur spunând că organismele de tenis mondial nu le respectă pe jucătoare.
Atacul liderului mondial vine după ce a văzut condițiile în care joacă la Mastersul WTA de la Cancun.
Aryna Sabalenka, mesaj dur pentru WTA
Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, a criticat luni organizarea Mastersului WTA la Cancun. Jucătoarea de tenis spune că nu s-a simţit în siguranţă pe stadionul construit pentru această ocazie și consideră că este lipsă de respect din partea organismelor de conducere ale tenisului mondial.
„Trebuie să spun că sunt foarte dezamăgită de WTA şi de experienţa mea de până acum la WTA Finals. În calitate de jucătoare, simt că WTA nu mă respectă. Cred că şi majoritatea jucătoarelor o fac. Organizarea nu se ridică la nivelul la care ne aşteptăm pentru Masters. Ca să fiu sinceră, nu mă simt în siguranţă să joc pe acest teren prea mult timp”, a scris Sabalenka pe Instagram.
Jucătoarea a mai spus că criticile sale au vizat WTA, nu organizatorii locali ai turneului. „Chiar vreau să îi salut pe organizatorii turneului. Pe toţi cei care au construit acest teren în ultimul moment şi pe toţi cei care lucrează în jurul acestui eveniment. Ştiu că nu este vina lor”, a mai spus sportiva.
Cea mai bună jucătoare de tenis din lume a învins-o pe Maria Sakkari cu 6-0, 6-1, duminică, în ziua de deschidere a turneului.
Cancun a fost ales oficial pentru a găzdui prestigiosul turneu de sfârşit de sezon abia la 7 septembrie, după ce WTA a exclus posibilitatea de a organiza Mastersul în Arabia Saudită. Ideea stârnit controverse, în special în rândul fostelor jucătoare Martina Navratilova şi Chris Evert.
În fiecare an, la finalul sezonului, Mastersul reuneşte cele mai bine clasate opt jucătoare de simplu şi cele mai bine clasate opt perechi de dublu. Turneul a avut loc anul trecut la Fort Worth, Texas.