Formula 1 s-ar putea reîntoarce în Africa de Sud din 2023

Africa de Sud, absentă din calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 de aproape 30 de ani, ar putea reveni în sezonul viitor, au indicat surse din cadrul acestei competiţii, citate de AFP.

Italianul Stefano Domenicali, preşedintele Formula One, societatea care gestionează categoria regină a sportului automobilistic, a sosit luni în Africa de Sud pentru a se întâlni cu responsabilii circuitului de la Kyalami, la nord de Johannesburg, unde ar urma să aibă loc cursa. Pentru moment, însă, nu s-a semnat niciun document în acest sens.

Circuitul respectiv a găzduit Mari Premii de Formula 1 între 1967 şi 1985, înainte de a fi eliminat din Campionatul Mondial ca urmare a boicotului împotriva regimului rasist de apartheid, potrivit agerpres.ro.

Două curse au fost organizate ulterior, în 1992 şi 1993, după eliberarea lui Nelson Mandela, însă un faliment al promotorului a pus capăt aventurii sud-africane a Formulei 1.

Austriacul Niki Lauda a câştigat de trei ori Marele Premiu de la Kyalami, în care francezul Alain Prost s-a impus la rândul său două ori, inclusiv în ultima cursă din 1993.

De atunci, niciun alt Grand Prix de Formula 1 nu s-a mai disputat pe continentul african.

La începutul acestui sezon, promotorul campionatului de Formula 1 a anunţat deja sosirea unui nou Grand Prix în 2023, la Las Vegas (SUA).

În schimb, mai multe dintre cursele programate pentru acest sezon nu au încă garantată prezenţa în calendarul de anul viitor, în special Grand Prix-urile Franţei şi Belgiei.

Deocamdată, Formula 1 are în vedere un număr record de 24 de curse în sezonul viitor, sub rezerva evoluţiei situaţiei sanitare legate de Covid-19 în China, unde este programată una dintre curse.

„Acordurile Concorde”, care reglementează guvernarea şi repartizarea veniturilor Formulei 1, limitează la 24 numărul de Mari Premii pe parcursul unui sezon.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed