Florinel Coman traversează cea mai bună perioadă a carierei în tricoul FCSB-ului! După ce le-a asigurat roș-albaștrilor victoria din partida cu CSU Craiova, cu gol personal și provocarea autogolului lui Vlădoiu, atacantul a marcat și în duelul cu CFR Cluj, execuția penalty-ului fiind una excepțională.
La finalul ambelor dueluri în care liderul Superligii a obținut victoria, în urma evoluțiilor sale de calibru, Coman declara că vrea să părăsească FCSB, la vară.
Florinel Coman face scandal!
În urma mai multor zvonuri care anunțau potențialul transfer al atacantului de la FCSB, Florinel Coman a avut o reacție acidă al adresa reporterilor, la finalul partidei cu ardelenii.
Presa internă a scris, în ultimele zile, despre plecarea acestuia în Qatar, Coman urmând să semneze cu Al Duhail, la finalul stagiunii curente, după ce FCSB va fi încoronată drept campioană a României.
Auzind aceste discuții, vedeta lui Elias Charalambous s-a adresat, în mod direct, tuturor curioșilor, la zona mixtă.
„Mă gândesc să plec, am o vârstă, 26 de ani. Am avut oferte în trecut, din păcate nu am reușit să plec. Nu am ce să fac, trebuie să iau decizia.
Sunt bărbat, îmi asum totul pentru familia mea și toți de lângă mine. Nu mă interesează ce se vorbește, am văzut ce s-a vorbit în studio la Digi. Am crezut că sare în aer studioul. Niște… nu știu. Voiam să le spun mai multe, dar mă stăpânesc!”, a spus Coman, la finalul partidei cu CFR Cluj, 1-0.
Dacă ar materializa colaborarea cu Al Duhail, Coman ar primi un salariu de două milioane de dolari anual, plus bonusuri. Gruparea din Qatar i-ar fi făcut atacantului o ofertă valabilă patru ani.