Florin Prunea s-a dezlănțuit! L-a umilit în direct pe Răzvan Burleanu. Acuzații grave la adresa șefului FRF

Florin Prunea s-a dezlănțuit. Fostul portar a avut un discurs extrem de dur la adresa șefului FRF după ce s-a aflat că Răzvan Burleanu vrea încă un mandat.

În 2014, atunci când a devenit președinte FRF, Burleanu spunea că o persoană ar trebui să nu aibă mai mult de două mandate. Apoi a revenit, iar înaintea alegerilor din 2022 a mărit la trei mandate. Acum, potrivit Prosport, acesta ar încerca să schimbe statutul pentru a putea candida din nou și eventual pentru a obține și al patrulea mandat.

Florin Prunea l-a umilit în direct pe Răzvan Burleanu

Fostul internațional a explicat cum își va realiza Burleanu planul.

„Eu și prevăd cum va fi. Vor fi 250 și ceva de adeziuni, adică trimise semnături de fiecare club la FRF, convocată o Adunare Generală imediat. Așa se face. Așa va fi. Hai să facem pariu!

Actualul președinte al FRF, când a apărut atunci pentru prima dată, nu îl cunoștea nimeni, primul lui punct în programul de candidatură a fost: doar două mandate, «Promit tuturor», el a spus. Noi am știut de la început că nu se va întâmplat așa ceva”, a spus Prunea la ProSport Live.

Florin Prunea a continuat cu acuzele.

„Când câștigi 320 de mii de euro… Vii de la un salariu de 500 de euro sau cât avea când era consilierul domnului Băsescu la Cotroceni și acum ajungi la un câștig de 320 de mii de euro net pe an… Este un câștig provenit din fotbal. Nu numai salariul lui, banii de la FIFA…

Ăsta devastează, după ăsta, potopul”, a mai spus Florin Prunea.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed