Florin Prunea s-a dezlănţuit! Anticipează următoarea mutare a lui Gigi Becali. Jucătorul care urmează să fie dat afară de la FCSB. Fostul mare portar a vorbit despre unul dintre jucătorii care tocmai au ajuns la FCSB.
Florin Prunea crede că Gigi Becali va renunţa repede la Luis Phelipe. Asta după ce a renunţat deja la Andrea Compagno.
Florin Prunea s-a dezlănţuit!
Şeful liderului din Superliga nu are mare răbdare cu fotbaliştii pe care îi achiziţionează. Gigi Becali îl poate trece rapid pe lista neagră și pe Luis Phelipe. Florin Prunea este convins că brazilianul poate fi îndepărtat extrem de ușor din lotul liderului.
Finanțatorul celor de la FCSB a plătit pe atacantul italian suma de 1,5 milioane de euro, în august 2022, celor de la FCU Craiova. Acum, după un an și jumătate, milionarul din Pipera s-a ales cu 120.000 de euro de pe urma transferului acestui fotbalist. Roș-albaștrii mai pot încasa un bonus, în valoare de 60.000 de euro, dacă jucătorul își va duce la bun sfârșit contractul.
Pe lista ”neagră” a lui Becali a intrat recent și Luis Phelipe (22 de ani), adus iarna aceasta de la Poli Iași. Florin Prunea a văzut cum a reacționat Becali cu Andrea Compagno și a spus că pentru omul de afaceri nu va fi nicio problemă să-l pună pe ”liber” și pe Phelipe.
”Eu v-am spus că Luis Phelipe este un fotbalist de viitor. Nu este un jucător care se poate impune acum.
Am vorbit și cu Leo Grozavu (n.r. – antrenor Poli Iași) și-mi spunea: ‘bă, nu mai știam cum să-l mai bag. Îl băgam în prima repriză, nu se vedea. Îl băgam în repriza a doua, intra, era proaspăt’.
Și mi-a zis: ‘Florine, e un copil’. S-a dus prea repede la FCSB, trebuia să mai stea la Iași cel puțin un sezon. Îți dai seama că dacă la o investiție de un milion și ceva de euro, s-a comportat așa, cum se comportă la o investiție de 200.000 de euro. Bani de semințe”, a spus Prunea, în direct la Digi Sport.