Florin Prunea face dezvăluirea momentului! Fostul jucător a dat detalii incredibile din interiorul naţionalei de fotbal. Acesta a dezvăluit cum a aflat că va evolua la Cupa Mondială din 1994, dar și ce porecle aveau jucătorii din „Generaţia de Aur” a României.
Fostul fotbalist a făcut parte din lotul selecționatei României la Cupa Mondială din 1994. Atunci, Prunea a împărțit postul de titular cu Bogdan Stelea.
La partidele cu Elveția și Columbia, Florin Prunea a fost rezervă, el fiind titular la meciul cu SUA, atunci când reprezentativa României ajungea până în sferturile de finală ale competiției.
Florin Prunea face dezvăluirea momentului
Prunea a vorbit recent despre poreclele pe care le aveau unii dintre colegii săi, dar și cum i se spunea lui Anghel Iordănescu.
„Stelică se enerva când îi spuneam ‘Cascadorul’. Arnold îi spuneați voi. Petrescu era ‘Bursucul’. Mihali era ‘Câc’. Iar văd mesaj acum că vorbește ăla de mine. Selymes era ‘Oagărul’. Nu e rasism. Didi Prodan era ‘România’, așa a rămas. Lupescu era ‘Kaizerul’.
Popescu nu avea poreclă. Nu îi spuneam Baciul. Nici Gică Hagi nu avea, dar nici Ilie Dumitrescu. Eu, de exemplu, îi spuneam ‘Timfră’, de la frate. Răducioiu? Îmi e greu să spun, vă spun după. Mie îmi spuneau ‘Hamțul’. Lui nenea Puiu îi spuneau ‘Generalul’”, a dezvăluit Florin Prunea, conform Digi Sport.
Florin Prunea: „Am picat la două meciuri la anti-dopping”
Mai apoi, Florin Prunea a povestit cum a aflat faptul că va fi titular în partida cu SUA din 1994, atunci când „tricolorii” câștigaseră cu scorul de 1-0.
„Mă cheamă dimineață. Stăteam cu Gică Mihali în cameră. Stăteam, mai jucam șeptică, ne mai prindea 3-4, mai fumam și o țigară, acum putem să spunem, știa nea Puiu și cine fumează și cine nu fumează. Jucam la ora 13 la prânz. Pe la patru m-am culcat. Dar ce fum era în cameră. Văd că vine Gabi Balint: ’Te cheamă nea Puiu în cameră’.
Mă uit la Gică, zic ’Băi, Gică, tu ești sănătos, la 4 ne-am culcat’, ’Mamă, lasă că vezi tu pe dracu!’. Am plecat, m-am dus. Când îmi spune Generalul, cheamă-l pe Mihali. ’Gică, vezi că te cheamă Generalul! Stai că vezi tu acum”. ’Cum mă cheamă?’ ’Lasă că vezi tu cum te cheamă, stai așa!’ Când a venit în cameră, ’Ce facem?’, ’Păi ce să facem, cafele, repede, multe cafele’.
Aveam un echipament pe noi, cred că avea trei kilograme. Erau 52 de grade la nivelul solului. Am picat la două meciuri la anti-dopping. Am stat trei ori jumate. L-am văzut pe Balbo că vine, ’Ce faci, mă, fratele meu?’, ’For me, no problem, my friend!’ (n.r. Pentru mine nu e nicio problemă, prietene). Într-un minut a făcut, și eu am stat trei ori jumate”, a mai spus Florin Prunea, potrivit aceleiași surse.