Florin Maxim și-a găsit cu greu cuvintele după meciul pierdut de Corvinul cu Astana, scor 1-2. Pentru hunedoreni a fost al cincilea meci în Europa.
Antrenorul a avut un mesaj clar. Este convins că echipa sa poate schimba rezultatul și să meargă mai departe.
Florin Maxim s-a enervat grav
„Singura dată când nu am explicații. Nu-mi găsesc cuvintele. Merg în vestiar să vobesc și cu băieții. Am luat gol, am pierdut ușor mingea. Știau că jucăm acasă, ca ne vom desface. Am luat un gol, al doilea. Parcă am fost incapabili să reacționăm. A doua repriza nu am arătat bine deloc. Trebuie să ne revenim în retur. Noi ne-am uzat puțin. Am fost incapabili să ieșim în întâmpinare.
E frustrant să îi dai timp să pună mingea unde vrea. Nu pot să zic că m-au surprins. Au fost mai pragmatici. Eu cu asta am rămas. După 1-0 la pauză, să nu punem piciorul pe minge 15 minute, nu am cuvinte.
Nu e imposibil. Au jucători de calitate, nu vreau să par impertinent, dar se poate întoarce rezultatul. Dar nu putem să pierdem o minge la 80 de metri de poată și să luăm gol. Ieșitul în întâmpinare este o problemă. Vom regla lucrurile. Cred în calificare”, a declarat antrenorul hunedorenilor.