Naționala de handbal a României a ratat șansa de a ajunge în semifinalele EHF EURO 2022 după ce a pierdut, 34-35, meciul cu Muntenegru.
Pentru a obține un bilet în semifinale româncele aveau nevoie de o victorie în această seară. Au făcut un meci bun, dar arbitrajul a fost nefavorabil în mai multe rânduri.
Florentin Pera s-a enervat cumplit și a dat de înțeles că fetele sale au fost furate.
Florentin Pera: „Sunt foarte nervos”
„Vreau să felicit echipa Muntenegrului, dar și să spun că sunt foarte mândru de jucătoarele mele. Au luptat până la final.
Pentru mine, jucătoarele mele au câștigat acest meci! E opinia mea, nu vreau să spun prea multe acum, pentru că sunt foarte nervos. Asta este viața în sport, încercăm acum să fim concentrați la meciul următor.
Nu multe echipe înscriu 34 de goluri contra Muntenegrului, dar am avut problemele în apărare. Asta este situația, trebuie să ne gândim la meciul următor”, a spus Florentin Pera, la finalul partidei cu Muntenegru.