Flavio Briatore a fost la un pas de moarte. Fostul şef de echipe din Marele Circ a anunțat că a fost supus cu succes unei intervenții chirurgicale. Asta după descoperirea unei tumori benigne.
Fost manager al echipelor de Formula 1 Benetton şi Renault s-a operat la Milano și după ce a fost externat a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut.
Flavio Briatore, operat de urgență
Flavio Briatore (73 de ani) a fost operat pe inimă la Milano după descoperirea unei tumori benigne. După externare a povestit ce s-a întâmplat.
„În urmă cu zece zile, am fost la spitalul San Raffaele pentru un control de rutină şi mi-au găsit o mică tumoare în inimă. Au intervenit imediat. (…) . Am petrecut zece zile la San Raffaele şi am dispărut de pe toate reţelele de socializare”, a explicat Briatore.
Briatore a insistat asupra importanţei prevenţiei şi a necesităţii unui control medical pe măsură ce înaintezi în vârstă.
„Principalul lucru este prevenţia, să faci un control în fiecare an. Am avut unul acum doi ani şi tumora benignă nu era acolo, dar de fapt era acolo. Aşa că nu trebuie să vă neglijaţi, prevenţia este fundamentală. Vă spun, am stat zece zile în spital şi iată-mă din nou aici”, a mai spus fostul manager, potrivit news.ro.
Briatore a devenit celebru în Formula 1 ca manger al echipelor care i-au făcut campioni mondiali pe Michael Schumacher şi Fernando Alonso.
Schumacher a câştigat titlul mondial cu Benetton, în 1994 şi 1995, în timp Alonso a obţinut singurele sale două „coroane” mondiale cu echipa Renault, în 2005 şi 2006.
Omul de afaceri italian a ieşit din F1 în urma unui scandal. A fost găsit vinovat că a jucat un rol în aranjarea cursei de la Singapore, din 2008. Atunci Nelson Piquet jr. s-a izbit în mod intenţionat de zidul de protecţie al pistei pentru a-l ajuta pe Alonso să câştige.
FIA i-a interzis să se mai implice în evenimente pe care le organizează. A câștigat însă în instanță. Cu toate acestea, de atunci Briatore nu a mai dorit să se întoarcă în F1. De când a renunţat la sport, s-a concentrat pe construirea brandului său de cluburi şi restaurante Billionaire.