Simona Halep și Sorana Cârstea au dat astăzi cu piciorul unei ocazii unice: o finală sută la sută românească la turneul pe iarbă de la Birmingham s-a dus pe apa Sâmbetei.
Halep a pierdut semifinala contra lui Beatriz Haddad Maia, iar Cîrstea a fost învinsă de Shuai Zhang.
Programul ciudat dictat de ploaia torențială care a căzut ieri în orașul britanic a făcut ca ultimul act să se joace tot astăzi. Ceea ce nu a fost deloc în favoarea unui spectacol în iarbă. Din contră, ultimul act a însemnat mai mult o dezamăgire pentru spectatori și, mai ales, pentru cele două sportive.
N-a durat nici măcar o oră, mai exact doar 37 de minute. Stoarsă de puteri după partida cu Sorana, decisă la tie-break, 4-6, 6-1, 7-6(5), chinezoaica Shuai Zhang a fost nevoită să abandoneze din cauza unor dureri cervicale. Scorul în acel moment era 5-4 pentru braziliancă.
Beatriz Haddad Maia a câștigat astfel al doilea titlu consecutiv în circuitul WTA, după cel de la Nottingham. Până în luna iunie a acestui an, brazilianca nu avea niciun trofeu!
Zhang era calificată și finala în proba de dublu a turneului de la Birmingham. Făcea pereche cu Elise Mertens, în fața cuplului Lyudmila Kichenok – Jelena Ostapenko. Din cauza accidentării, meciul nu se va mai disputa, iar trofeul a fost acordat Lyudmilei Kichenok și Jelenei Ostapenko.