Final şocant pe Arena Naţională! S-a terminat România-Kosovo. Oaspeţii au căutat scandalul şi au părăsit terenul de pe teren. Meciul a fost abandonat după mai mult de o oră, după ce kosovarii nu au vrut să revină pe teren.
Cel mai probabil, România va câştiga cu 3-0 la masa verde. Băieţii lui Mircea Lucescu au făcut însă cea mai proastă repriză de când s-a schimbat selecţionerul.
S-a terminat România-Kosovo
Kosovarii au început meciul tare. Răzvan Marin a pasat greșit în propria jumătate, Jashari a interceptat şi a tras, dar Niță a respins. Naţionala lui Mircea Lucescu nu s-a regăsit şi oaspeţii au continuat să aibă şanse de a marca. În minutl 20, Jshari a scăpat singur cu Niţă, dar s-a pierdut şi ne-a iertat.
Peste alte 10 minute, Zhegrova a avut şi el o şansă uriaşă. Niță a fost mare în faţa lui şi a lui Muriqi. Zhegrova a avut o altă şansă de a marca, dar Niţă a prins o seară mare. Pe finalul primei reprize, Stanciu a avut şansa golului. Transversala i-a salvat însă pe oaspeţi.
Cei aproape 50 de mii de fani au sperat că naţionala nostră se va trezi în partea secundă. În minutul 56, Burcă putea deschide scorul, dar reluarea sa nu a nimerit ţinta. Vojvoda putea deschide scorul, dar Niţă ne-a salvat din nou.
Finalul a fost însă şocant. Kosovarii au părăsit terenul, după ce i-au provocat pe fanii români, şi vor pierde meciul la masa verde.
România – Kosovo, echipele de start:
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: Sava, Târnovanu, Rus, Pașcanu, Alibec, Șut, Bîrligea, Hagi, Miculescu, Olaru, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Kosovo: Muric – Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda – Rexhbecaj, Berisha – Zhegrova, Muslija, Jashari – Muriqi
Rezerve: Bekaj, Saipi, Aliti, Krasniqi, Bytyqi, Albion Rrahmani, Asllani, Zabergja, Emerllahu, Sadriu, Smakaj, Hoti
Selecționer: Franco Foda
Stadion: Arena Națională;
Arbitru: Morten Krogh (36 de ani, Danemarca) / A1: Victor Skovbaek, A2: Steffen Beck;