Final pe muchie de cuţit pe Wembley! S-a terminat Borussia Dormund-Real Madrid. S-a aflat cine a câştigat Champions League, după un meci absolut nebun, disputat în capitala Angliei.
Borussia Dortmund a început foarte bine finala de pe Wembley. A subordonat-o pe Real Madrid în prima repriză.
S-a terminat Borussia Dormund-Real Madrid
Adayemi şi Sancho au făcut ce au vrut cu apărarea celor de la Real madrid în prima repriză. Asta după ce meciul a fost oprit aproximativ trei minute din cauza faptului că 3 fani ai spaniolilor au intrat în teren. Apoi, Fullkrug a deviat foarte bine, pe lângă Courtois, dar madrilenii au fost salvaţi de bară.
Prima repriză a fost dominată copios, la toate capitolele, de oamenii lui Edin Terzic. S-a terminat însă fără gol pe tabelă. Spaniolii au încercat să revină în partea secundă. În prima, nu au avut niciun şut pe poartă. Apoi, Kroos a prins un şut tare din lovitură liberă, daKobel a fost la post.
În minutul 74, contrar cursului jocului, Carvajal a marcat, norocos, după un corner şi a deschis scorul pe Wembley. În minutul 83, Vinicius a reuşit să marcheze golul al doilea, deşi până la acea reuşită avusese o evoluţie de judeţ. Scor final Borussia Dortmund-Real Madrid 0-2 şi madrilenii câştigă norocos finala Champions League de pe Wembley.
Echipe de start la Borussia Dortmund – Real Madrid
BORUSSIA DORTMUND: Kobel – Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen – Emre Can, Sabitzer – Sancho, Brandt, Adeyemi – Fullkrug
Rezerve: Meyer, Lotka, Ozcan, Nmecha, Haller, Reus, Wolf, Moukoko, Malen, Sule, Watjen, Bynoe-Gittens
Antrenor: Edin Terzic
REAL MADRID: Courtois – Carvajal, Nacho, Rüdiger, Mendy – Valverde, Kroos, Camavinga – Bellingham – Rodrygo, Vinícius
Rezerve: Lunin, Kepa – Militao, Alaba, Modric, Joselu, Vazquez, Tchouameni, Ceballos, Fran Garcia, Brahim, Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti
Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)
Stadion: Wembley