Final pe muchie de cuţit în Ghencea! S-a terminat FCSB – Maccabi Tel Aviv. Băieţii lui Elias Charalambous amână soarta calificării pentru retur

Calificarea se joacă în Ungaria. FCSB și Maccabi Tel Aviv au terminat la egalitate, scor 1-1, în prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În finalul partidei, elevii lui Elias Charalambous au ratat incredibil.

Meciul retur, decisiv pentru calificarea în turul 3 preliminar, se joacă miercuri, 31 iulie, de la 21:00, și este transmis de Antena 1.

FCSB – Maccabi

Oaspeții au dominat în pimele minute. Zahavi a avut o primă ocazie în minutul 8. După 15 minute, campioana României a început să-și revină. Băluță a încercat să-l păcălească pe Mashpati, dar acesta a reținut mingea. Daniel Popa a avut o ocazie bună în minutul 24.

După pauză, David Miculescu și Adrian Șut puteau marca, dar portarul celor de la Maccabi și-a salvat echipa. Campioana Israelului a deschis scorul în minutul 71 prin Dan Biton.

Patru minute mai târziu, Dawa i-a ridicat pe cei peste 26.000 de fani în picioare după ce a marcat golul egalizator. Imediat, Băluță putea să înscrie, dar a ratat o ocazie uriașă. În prelungiri, a venit rândul lui Musi să rateze o ocazie fabuloasă.

Echipele de start

FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Șut – Ștefănescu, Olaru, Băluță – D. Popa
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Haruț, Miculescu, Kiki, Edjouma, Antwi, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, Luis Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

Maccabi Tel Aviv: Mashpati – A. Cohen, Shlomo, Nachmias, Asante, Davidzada – Do. Peretz, Van Overeem, Kanichowsky – Zahavi, Addo
Rezerve: Melika, Biton, Malede, Hozez, Niddam, Baltaxa, Abu Farchi, Rosen, Nawi, Lin, Cordoba, Bitton
Antrenor: Zarko Lazetic

Arbitru principal: Gergo Bogar (Ungaria)
Arbitri asistenți: Theodoros Georgiou, Balazs Szalai (ambii din Ungaria)
Arbitru de rezervă: Csaba Pinter (Ungaria)

Stadion: Steaua

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed