Final pe muchie de cuţit în Covasna! S-a terminat Sepsi-Petrolul. Duel dur pentru play-off-ul de Superliga. A fost o dispută plină de durităţi, cu eliminări pe bandă rulantă. Nebunia a început încă din prima repriză.
Meci uluitor pentru un loc în play-off-ul de Superliga. Sepsi spera să se apropie de primele 6 locuri, după meciul cu Petrolul.
S-a terminat Sepsi-Petrolul
Sepsi a început meciul în atac, în căutarea celor trei puncte. Dominarea gazdelor nu a fost însă de lungă durată. Kallaku a fost eliminat în minutul 25, după o intrare din spate la Keita. Cu om în plus, Petrolul a marcat imediat.
Tudorie a fost cel care a deschis scorul pentru ploieşteni, în minutul 28. Cei 2500 de spectatori au luat foc şi s-au manifestat dur spre arbitrul Sebastian Colţescu. Apoi, Sepsi a rămas în dublă inferioritate numerică. Marius Coman a văzut al doilea galben şi a fost eliminat în minutul 39. Asta după ce îl atacase pe portarul Zima.
În minutul 89, Sepsi a dat lovitura. A reuşit egalarea, cu doi oameni mai puţin. Asta după reuşita lui Andres Dumitrescu. Scor final Sepsi-Petrolul 1-1 şi lupii galbeni pierd două puncte uriaşe cu doi oameni în plus pe teren.
Sepsi – Petrolul, echipele de start:
Sepsi (3-4-3): Gyenge – D. Ciobotariu, Ninaj, F. Ștefan – Haruț, Mino, Alimi, A. Dumitrescu – Sherif Kallaku, Coman, El Sawy.
Rezerve: Moldovan, Gedo, Breij, Oberlin, Hajdin, Oroian, Drăghiceanu, Popsa, Bordea, Nesjovic
Petrolul (4-2-3-1): Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – Jyry, Keita – Rădulescu, Hanca, Grozav – Tudorie.
Rezerve: Eșanu, Stănică, Roche, Radu, Mateiu, Bratu, Irobiso, Moussaki, Ilie.
Arbitru: Sebastian Colțescu (București) / A1: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel – Argeș) / A2: Daniel Mitruți (Craiova) / Arbitru VAR: Adrian Cojocarru (Galați) / Arbitru AVAR: Valentin Avram (București) / b: Claudiu Marcu (Constanța) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)