Final nebun în Bănie! S-a terminat FCU Craiova – CSU Craiova. Duel incendiar în tribune şi pe teren la revenirea lui Nicolo Napoli la echipa pe care o părăsise vara trecută. Meciul a început mai greu.
Galeriile celor două echipe s-au duelat în coregrafii. Partida a şi fost întreruptă de mai multe ori din cauza spectacolelor pirotehnice.
S-a terminat FCU Craiova – CSU Craiova
Prima repriză a fost mai bună pentru gazde. Băieţii lui Nicolo Napoli au jucat mai bine, dar golul a venit foarte tărziu. Aurelian Chiţu a fost cel care a deschis scorul în prelungirile primei reprize.
12.111 spectatori au fost prezenți la meci, număr oficial, puţini însă în comparaţie cu ce se aştepta. Oaspeţii au reuşit să egaleze în minutul 70. Popa a gafat şi Alexandru Mitriţă a adus egalarea. Peste doar 7 minute, oaspeţii au întors rezultatul. Baiaram a făcut 2-1 pentru oaspeţi după un corner. După golul doi, oaspeţii au tras de timp ca la judeţ. S-a terminat FCU Craiova-CSU Craiova 1-2 şi oaspeţii încă mai speră la Europa, în timp ce gazdele vor tremura pentru evitarea retrogradării.
FCU Craiova – CSU Craiova: echipele de start:
FCU Craiova: R. Popa – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Vl. Achim, Dr. Albu – Baeten, Bauza, Bahassa – A. Chițu
Rezerve: Gurău, Kvakic, Lekiatas, R. Negru, Vl. Pop, Dragu, Blidar, Sidibe, Blănuță, Ibrahim
Antrenor: Nicolo Napoli
Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Screciu, Badelj, N. Bancu – Al. Crețu, Al. Mateiu, Anzor – Baiaram, Markovic, Al. Mitriță
Rezerve: M. Goga, Șt. Vlădoiu, Soiri, Maldonado, R. Silva, Zajkov, Kozulj, Cîmpanu, Danciu, Blesa, A. Ivan, Koljic
Antrenor: Ivaylo Petev
Stadion: Complex Sportiv Craiova
Arbitru: Marcel Bârsan (București). A1: Valentin Avram (București). A2: Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești). Asistent VAR: Sorin Costreie (Voluntari)