Final încins la Ploiești! S-a terminat Petrolul – Farul. Ce a făcut campioana lui Gică Hagi

Petrolul Ploiești a învins-o pe Farul Constanța, 3-2, cu un gol marcat în prelungiri, în runda cu numărul 4 din Superliga.

Campioana României a început în forță, ratând mai multe ocazii. Replica gazdelor nu s-a lăsat așteptată, dar la pauză scorul a  fost egal, 0-0. În minutul 48, Jair a marcat din opt metri. Arbitrul a anulat inițial reușita pentru o un presupus ofsaid la Jair. În final, reușita a fost validată după ce Sebastian Colțescu cu ajutorul celor din camera VAR.

Gicu Grozav a mărit avantajul echipei sale în minutul 69 și i-a dedicat golul soției sale care se afla în tribune. Farul a redus din handicap imediat, după reușita lui Santos. În minutul 90, campioana României a egalat prin Nicolae Carnat.

Petrolul a marcat însă golul victoriei, în minutul 9, prin Irobiso.

Aproximativ 7.000 de fani au asistat la meci.

Petrolul Ploiești – Farul Constanța, echipele de start

Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Țicu – Doua, Hanca, Seto, Jair, Musi – Petrovic, Grozav
Rezerve: Eșanu – L. Dumitriu, P. Gomes, Purtic, M. Rădulescu, M. Constantinescu, Jefferson, I. Răducan, Irobiso
Antrenor: Florin Pîrvu

Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Boli, Kiki – Artean, Nedelcu, Grameni – Vînă, Rivaldinho, Sali
Rezerve: Aioani – Dussaut, Queiros, T. Băluță, N. Popescu, Vianna, M. Santos, N. Carnat, L. Andronache
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: George Găman (Craiova), A1: Ciprian Danșa (Satu Mare), A2: Stelian Slabu (Brașov)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (București), AVAR: Bogdan Gheorghe (București)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed