Final incendiar la Madrid! S-a terminat Columbia-România. Naţionala lui Edi Iordănescu, limitată în faţa sud-americanilor. Tricolorii au încasat o înfrângere categorică în cel mai tare amical al anului.
Băieţii lui Edi Iordănescu au continuat forma slabă din acest an. După 1-1 cu modesta echipă a Irlandei de Nord, tricolorii nu au reuşit mare lucru nici la Madrid.
S-a terminat Columbia-România
Tricolorii lui Edi Iordănescu au fost de nerecunoscut. Asta deşi aproape 20.000 de români au creat o atmosferă senzaţională. S-a văzut în prima repriză diferenţa de valoare dintre cele două echipe.
Cordoba a deschis scorul după doar 6 minute, iar ai noştri nu s-au trezit. Am avut şanse, dar mici. Când le-am avut, Denis Alibec şi-a bătut joc de o mare ocazie. Dacă la primul gol a comis-o Burcă, la al doilea a comis-o Radu Drăguşin.
După ce Stanciu şi Marius Marin s-au ciocnit, mingea a ajuns în careu. Drăguşin a dat pe lângă minge iar Arias a făcut 2-0 în minutul 35. Asta spre bucuria celor aproximativ 20 de mii de columbieni. În minutul 79, după mai multe ocazii ratate, columbienii au marcat din nou.
Asprilla a făcut 3-0, prin bulevardul din apărarea noastră. Moldovan a fost, din nou, spectator, aşa cum e şi la meciurile lui Atletico Madrid. Peste doar 3 minute, Ianis Hagi a profitat de gafa lui Rios şi a marcat primul gol al tricolorilor. În prelungiri, Dennis Man a centrat pentru Florin Tănase care a redus din diferenţă.
Scor final Columbia-România 3-2 şi tricolorii au arătat rău în cel mai important meci al anului, înaintea EURO 2024. Asta în ciuda scorului strâns cu care s-a terminat partida.
Columbia – România, echipe de start:
COLUMBIA (4-2-3-1): C. Vargas – D. Munoz, Cuesta, Lucumi, Mojica – Lerma, Rios – J. Arias, J. Rodriguez (cpt.), L. Diaz – J. Cordoba
Rezerve: D. Ospina, A. Montero – S. Arias, Castano, Cassierra, Carrascal, Cabal, C. Gomez, Mosquera, Borre, Quintero, Asprilla, Fuentes, Portilla, G. Puerta
Selecționer: Nestor Lorenzo
ROMÂNIA (4-3-3): H. Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Opruț – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Moruțan, Alibec, Mihăilă
Rezerve: Niță, Aioani – Manea, Nedelcearu, Cicâldău, Pușcaș, I. Hagi, Drăguș, Man, Racovițan, Sorescu, Olaru, Fl. Coman, Șut, Fl. Tănase
Selecționer: Edi Iordănescu