CSU Craiova și Oțelul Galați au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci dominat clar de olteni.
Elevii lui Eugen Neagoe au început în forță, dar în ciuda ocaziilor pe care le-au avut nu au reușit să marcheze. Danciu a ratat prima ocazie, apoi a venit rândul lui Andrei Ivan. În minutul 40, Relu Stoian și-a salvat din nou echipa la un șut al lui Mitriță și la execuția din 6 metri a lui Ivan. Totuși la pauză scorul a fost 0-0. În repriza a doua, ocaziile la poarta Oțelului au continuat, dar Mitriță a ratat de mai multe ori.
În minutul 81, Oțelul a avut o ocazie uriașă. Căpățînă a făcut o gafă și era să își bage mingea în proprie poartă. În final, scorul a rămas 0-0.
Partida a început cu un moment de reculegere pentru Melis Lungu, tânăra care a fost omorâtă în luna iunie în Grădina Botanică.
CSU Craiova – Oțelul, echipe de start
CSU Craiova: L. Popescu – Borța, Zajkov, Raul Silva, N. Bancu – Căpățînă, Screciu – Ișfan, M. Danciu, Al. Mitriță – A. Ivan
Rezerve: Lazar – Gașpar, Badelj, Ndong, Mateiu, Al. Crețu, Cîmpanu, A. Trică, Markovic
Antrenor: Eugen Neagoe
Oțelul: R. Stoian – Zhelev, Yabre, C. Ghiocel, D. Panait – Cisotti, A. Lopez, S. Teles – Al. Pop, Fatai, Bodișteanu
Rezerve: I. Neagu – Gaitan, A. Păun, S. Rus, Zivulic, Jardan, Maciel, Tănasă, A. Dimitrov
Antrenor: Dorinel Munteanu