Final de drum pentru Sorana Cîrstea! Românca nu a avut nicio şansă. Înfrângere drastică la revenirea în tenis. Cea mai bine clasată jucătoare din România în topul mondial WTA a încasat o eliminare dureroasă.
Sorana Cîrstea nu a avut nicio şansă în calificările de la Adelaide. A fost eliminată din turneul WTA 500.
Final de drum pentru Sorana Cîrstea!
Trei românce au luat startul în calificările de la Adelaide. Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian au fost eliminate. Doar Irina Begu a reuşit să treacă mai departe și s-a apropiat astfel de tabloul principal al competiției.
Irina Begu, locul 79 WTA s-a impus în faţa australiencei Kaylah McPhee, locul 379 WTA în două seturi, scor 6-2, 6-2. În runda următoare, Begu se duelează cu Leylah Fernandez, cap de serie numărul 2.
Cîrstea n-a avut nicio şansă cu Jule Niemeier, locul 89 WTA. Românca a pierdut în minim de seturi, scor 4-6, 2-6. Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul 2 la Auckland. A fost un meci pe muchie de cuţit cu Kamilla Rakhimova, locul 60 WTA. Disputa a mers în decisiv. Românca a pierdut, scor de 6-1, 5-7, 2-6.
În cazul în care și Sorana Cârstea, dar și Jaqueline Cristian ar fi trecut mai departe, acestea ar fi jucat împotriva lui Marie Bouzkova (locul 44 WTA), respectiv contra lui Xinyu Wang (locul 37 WTA).