Final de drum pentru Simona Halep! Fostul lider WTA nu a avut nicio şansă. Sorana Cîrstea a surclasat-o. Sunt amănunte incredibile care scot la iveală declinul total al fostului lider mondial.
După suspendarea nedreaptă pentru dopaj, Simona Halep pare că nu-şi mai revine. Asta deşi şi-a dovedit nevinovăţia.
Final de drum pentru Simona Halep!
Fostul lider mondial WTA a fost pur şi simplu surclasată de către rivala ei, Sorana Cîrstea. Locul 70 WTA a câștigat mai mult decât orice altă jucătoare din țară. Asta deși a jucat mult mai puțin în 2024.
Cîrstea a avut unul dintre cele mai dificile sezoane din cariera ei. A fost nevoită să se opereze, în luna iulie, din cauza unor probleme la piciorul stâng. Intervenția chirurgicală suportată la Madrid a decurs bine, dar i-a compromis restul sezonului.
Deși a jucat numai o jumătate de sezon, Sorana a încasat mai mulți bani decât orice altă jucătoare de tenis din România. Chiar dacă acesteau au jucat mult mai mult decât ea. 12 victorii şi 16 înfrângeri este bilanţul Soranei în 2024. În bani, asta se traduce în încasări de peste 700.000 de dolari. În tota, Sorana are zece milioane de dolari câştigaţi din tenis.
Este jucătoarea din România cu al doilea cel mai mare câștig din tenis, după Simona Halep. Fostul lider mondial a strâns din sport peste 40 de milioane de dolari. Halep a revenit în tenis în acest sezon, dar e departe de forma dinaintea suspendării pentru dopaj.
Ultima vitorie a Soranei datează de pe 11 mai. Atunci, a învins-o în turul trei la Roma pe cehoaica Marketa Vondrousova cu 7-6 (1), 6-3. Cîrstea va reveni pe teren în ianuarie, când începe sezonul 2025, cu turneele din Australia. Va fi direct pe tabloul principal, ceea ce îi va asigura un alt câștig important, conform fanatik.ro.
Sorana tocmai a dat o nouă lovitură. A devenit ambasadorul unei mărci de automobile de lux. Cîrstea a semnat cu Aston Martin, realizând o ședință foto spectaculoasă în Dubai.
Câștigurile jucătoarelor din România în 2024
Sorana Cîrstea (70 WTA) 738.961 dolari
TOTAL: 9.721.830 dolari
Jaqueline Cristian (73 WTA) 674.881 dolari
TOTAL 1.754.268 dolari
Irina Begu (82 WTA) 424.759 dolari
TOTAL: 8.295.788 dolari
Anca Todoni (112 WTA) 207.744 dolari
TOTAL: 252.186 dolari
Ana Bogdan (116 WTA) 633.539 dolari
TOTAL: 3.446.126 dolari
Gabriela Ruse (128 WTA) 504.272 dolari
TOTAL: 2.162.842 dolari
Miriam Bulgaru (182 WTA) 137.486 dolari
TOTAL: 322.040 dolari
Simona Halep (879 WTA) 29.226 dolari
TOTAL: 40.232.663 dolari.