Final de drum pentru Radu Drăguşin?! Dezvăluiri incendiare despre viitorul tricolorului. Unde ar putea să ajungă

Final de drum pentru internaționalul român, Radu Drăgușin?! Recent, au fost făcute dezvăluiri incendiare despre viitorul tricolorului. Unde ar putea să ajungă fundașul echipei naționale din sezonul următor.

Radu Drăgușin este unul dintre cei mai urmăriți fotbaliști de la turneul final din Germania. Mai multe echipe din vest sunt cu ochii pe românul care are o evoluție impecabilă la naționala României.

Unde ar putea să ajungă Radu Drăgușin?!

Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham după Euro 2024. Fundașul central este dorit insistent de Aurelio De Laurentiis. Şeful lui Napoli l-a notat pe lista de transferuri și vrea să-i creeze noului antrenor, Antonio Conte, o echipă puternică, capabilă să câștige titlu în următorul sezon.

În primul meci de la turneul final, tricolorul a fost urmărit din tribunele stadionului din Munchen, de către scouterii formației din Italia. Fundașul a mai fost dorit de Napoli în ianuarie, însă nu a renunțat la visul de a evolua în Premier League. Apărătorul ar putea reveni în Serie A, după un sezon în care a jucat în numai nouă partide pentru Tottenham.

Primele ținte pentru mercato-ul celor de la Napoli, sunt Radu Drăgușin, Mario Hermoso și Leonardo Spinazzola, potrivit cotidianului La Gazzetta dello Sport.

Aurelio De Laurentiis a oferit informații despre planul de transferuri în cadrul unui interviu. Pentru zona defensivă, este dispus să investească mulți bani în speranța că va rezolva problemele majore ale echipei.

„Majoritatea jucătorilor din lot sunt confirmați pentru că îi consider valabili. Ne vom orienta și spre a ne întări, dar tot timpul respectând parametrii noștri. Poate cel mai mare merit al meu este acela că am îmbunătățit fotbaliștii pe care contăm și constituie o bază bună.

Există cifre care ne pun pe gânduri, precum cele 48 de goluri primite anul trecut. Trebuie neapărat să găsim un echilibru. Dincolo de numele de jucători, pentru apărare vom încerca să facem ceva, pentru a da substanță.
Vom fi flexibili din punct de vedere tactic, dar abia când îi vom avea ne vom da seama cu adevărat de potențialul lor”, a declarat președintele napoletanilor.

Președintele italian a fost refuzat!

Deși a făcut o ofertă mai bună decât cea trimisă de englezi, președintele lui Napoli a fost refuzat de român în iarnă.

„L-am urmărit pe Drăgușin, chiar oficialii lui Genoa mi-au confirmat că oferta mea a fost superioară celorlalte primite, însă jucătorul a preferat Anglia în detrimentul lui Napoli și al lui Bayern Munchen. Anglia este considerată ca fiind o destinație de nerefuzat întotdeauna„, a declarat Aurelio De Larentiis, președintele italienilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed